Protecția Consumatorilor Arad a aplicat amenzi de 57.000 lei mai multor operatori economici





Ca urmare a unor tematici demarate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la nivel național, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o serie de acțiuni de control de verificare a prevederilor legale la prestarea serviciilor de alimentație publică în municipiu și județ.
Astfel că au fost controlați, până la data prezentului comunicat de presă, 12 operatori economici, s-a aplicat 13 amenzi contravenționale în valoare totală de 57.000 lei, 5 avertismente, cărora li s-au adăugat și măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în cantitate de 15 kg.
Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele: condiții igienico sanitare necorespunzătoare; materia primă nu este însoțită de informații, cu data limită de consum depășită; proceduri prin care se pun în pericol viața și sănătatea consumatorilor; neinformarea consumatorilor cu privire la valoarea nutrițională a preparatelor.
CJPC Arad informează că aceste controale vor continua și în perioada următoare, iar măsurile dispuse vor fi verificate, iar unitățile de alimentație publică rămân, în continuare, sub atenta supraveghere a comisariatului.
Citește și:
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)