Proiectul „Cărțile care m-au format” continuă la Biblioteca Județeană





În anul 2013 Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad demara proiectul „Cărțile care m-au format”, adresat tuturor acelora pentru care lectura este o componentă evidentă, constantă, uzuală a vieţii, acelora dispuşi, indiferent de profesie, să se destăinuie cu privire la rolul cărţilor în formarea personalităţii lor, în definirea ca oameni.
În cei patru ani, printre invitați s-au numărat actorul Ioan Peter, poeta Ligia Holuță, profesoarele Anca Giura, Anca Demeter sau Rodica Oros, aceștia confirmând că, axiomatic, între oameni şi cărţi există o relaţie indisolubilă şi determinantă: omul creează cărţi, apoi la rândul lor, acestea formează intelectual, sentimental, caracterial, oameni.
Marți, 31 octombrie 2017, de la ora 12.00 ne va vorbi despre cărțile pe care se fundamentează personalitatea și formarea sa uman – intelectuală, profesoara de Limba și literatura română Adriana Bulc. Îi vor fi alături elevi de la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară, școala la care predă invitata proiectului bibliotecii, care vor fi protagoniștii unei discuții despre cartea preferată.
La finalul acestei discuții, oaspeții evenimentului, Valentin Voicilă și Lucia Bibarț, vor citi din scrierile lor.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este