Cam toți oamenii normali din lume vorbesc tot mai apăsat despre o iminentă recesiune globală, ale cărei efecte sunt extrem de greu de prevăzut. Aceeași oameni normali încearcă să găsească cele mai potrivite măsuri pentru ca aceste efecte să fie cât mai îndepărtate de ideea de catastrofal. La noi însă, ca la nimeni, cum se spune. Cele două partide din coaliția de guvernare – UDMR am înțeles că nu este partid – au lansat o dispută pentru modificarea sistemului de impozitare, adică, pentru revenirea la impozitarea progresivă, sistem mai aducător de venituri la buget, zice PSD. PNL, nu vrea să renunțe la actualul sistem, în cotă unică. Desigur, fiecare parte are argumentele sale, pe care nu le vom prezenta acum. În principal, pentru că niciunul dintre argumente nu respectă adevărul decât parțial. Și niciunul dintre partide nu este dispus să accepte realitatea: nu modalitatea de impozitare este problema, ci modalitatea de aplicare a regulilor fiecărui sistem și, mai ales, colectarea impozitelor și taxelor.

De fapt, toată această dispută este o fumigenă menită să ascundă alte realități. De care pot fi acuzați tocmai cei care acum se joacă de-a sistemul de impozitare. România are cel mai  scăzut grad de colectare a veniturilor fiscale, cum le spun finanțiștii impozitelor și taxelor de tot felul (evident, este mult mai cuprinzătoare sintagma folosită de specialiști). Din întreaga Uniune Europeană. Adică, 27% din PIB față de o medie europeană de 40%. Și asta, nu numai pentru că ANAF nu își face treaba, ci și datorită sistemului șmecheresc de scutiri (exceptări, ca să folosim terminologia oficială) și de tot felul de „portițe” prin care unele sectoare scapă de impozite. Sigur, problema reținerii (nu știu cum să-i spun altfel) cu care ANAF acționează pentru colectarea TVA, de exemplu, rămâne o piatră de moară agățată de gâtul șubred al bugetului. Dar, cum spuneam, nu este singura.

Nu am de gând să pledez nici pentru menținerea cotei unice de impozitare, nici pentru reintroducerea impozitului progresiv, pentru simplul motiv că, oricare ar fi ales, tot „românește” va fi aplicat și tot în defavoarea cetățeanului. Pe vremea guvernului Năstase, funcționa impozitul progresiv, care mergea până la un nivel de 40%. Ce folos însă, pentru că excepțiile și lipsa de apetit (evident, este vorba de interes, nu de pofta de mâncare)  au făcut ca, bunăoară, colectarea impozitului pe venit în anul 2004 să reprezinte doar 2,9% din PIB? Apoi, au venit tot felul de alte „revoluții fiscale”, culminând cu cea a lui Dragnea care a dus la 2,2% din PIB nivelul de colectare a impozitului pe venit.

Desigur, există multe date care pot să ilustreze adevărata imagine (ca să nu-i spun pe nume: dezastru) a tot ce înseamnă „venituri la buget”, o mare parte dintre aceste date pot fi luate din documentul de analiză realizat de Consiliului Fiscal al României. Oricum, ideea clară este că bugetul României suferă, iar „medicul curant” nu știe sau nu vrea să-i aplice tratamentul vindecător. Înainte de a începe o dezbatere politică pe sisteme de impozitare sau pe alte „scheme de impozitare” (care, desigur, înseamnă alte impozite și taxe), s-ar cuveni să gândească și să pună în practică o „schemă” de eliminare a tuturor „portițelor” și excepțiilor fiscale și de modernizare a administrației în general, a celei fiscale în special, care să fie capabilă să lupte cu evaziunea fiscală (sau să fie lăsată să lupte…). Apoi, dacă va mai fi cazul, se poate discuta despre cota unică sau progresivă.

Ca să rezumăm, totuși, România continuă să aibă o mare problemă cu fiscalitatea, cu veniturile fiscale, inclusiv cu contribuțiile (am tot pomenit aceste excepții și „portițe”) și nu-i de mirare că, în aceste condiții, cheltuielile sociale (cu salariile bugetarilor, cu pensiile sau cu ajutoarele sociale) sunt o adevărată povară. În cifre reale, acestea nu sar în ochi, dacă le comparăm cu veniturile fiscale din statele europene, dar raportate la condițiile României sunt alarmante (conform analizei Consiliului Fiscal, aceste cheltuieli au reprezentat 94,3% din veniturile fiscale în 2020 și 83,6% în 2021).

Și, a nu se uita că, într-adevăr, cele mai multe țări europene, inclusiv cele mai bogate, folosesc impozitul progresiv, doar că acolo funcționează un sistem clar și eficient de deduceri, între care cele pentru amenajarea locuinței, educația copiilor, tratamente medicale, transport la și de la serviciu și așa mai departe. Cum s-ar spune, la ei cam toți salariații beneficiază de beneficii fiscale de parcă ar fi… parlamentari români.

„Guvernul nu are niciodată banii săi. Mereu cheltuiește banii altora pentru alții” – prof. univ. dr. Cristian Păun
Sursa foto: Facebook

Este de la sine înțeles că, în aceste condiții, de criză bugetară internă și de iminentă recesiune globală, unul dintre cei mai importanți oameni din guvern este ministrul de Finanțe. Ar putea fi chiar cel mai important, dacă n-ar fi soldat supus partidului care l-a instalat în funcție – poate așa-i peste tot, poate și în alte țări funcționează disciplina de partid la nivel guvernamental, dar parcă nu chiar așa ca la noi. Ei bine, avem și noi un ministru de finanțe. Și, conștient fiind de importanța misiunii sale, s-a ridicat oarecum deasupra dezbaterii privind sistemele de impozitare. Am crezut (sperat) că n-a vrut să intre în aceste dispute, mai degrabă politice decât financiar-fiscale. Când colo, dumnealui avea alte preocupări, semn că, probabil, sub efectul sfatului transmis românilor de primul bancher al țării, Mugur Isărescu, a băut ceai de tei și, mental, a depășit deja recesiunea care încă nu a ajuns la noi (n-ar mai ajunge!). Ei bine, din dimensiunea temporală în care l-a transportat ceaiul de tei a transmis românilor să mai termine cu prostiile și să înțeleagă că  mediul privat nu „ține în spate” niciun bugetar sau pensionar. Și, ca să fie și mai convingător, zis-a dumnealui că 32% din banii pentru pensii sunt realizate de bugetari, din contribuțiile acestora. Nu a spus dacă cifra asta are în vedere și pensiile speciale, dar trecem peste ca să nu deschidem o cutie a Pandorei.

Am lucrat câțiva ani în sistemul bugetar și m-a enervat de fiecare dată ideea că sistemul privat mă întreține sau îmi dă să mănânc, convins fiind că nu am cerșit banii pe care-i primeam lunar și nici nu-i primeam degeaba. Am muncit pentru acel salariu care, desigur, era de la buget, iar bugetul se face din taxele colectate de la sectorul privat. Dar, ce spune ministrul de finanțe este altceva și este o mare prostie. Pentru că, desigur, și bugetarii plătesc taxe și impozite, doar că acestea sunt, practic, tot de la buget. Așa că acea contribuție despre care vorbea întâi stătătorul ministerului Finanțelor  este, dacă nu un non-sens, cel puțin o prostie fără suport economic, pentru că, practic reprezintă o reîntoarcere a banilor de la buget, către același buget, spre a fi folosiți în altă parte. „Privații” nu țin în spate „bugetarii”, dar din contribuțiile lor, susțin financiar întregul aparat bugetar. Și, paradoxal, susține chiar și o parte din sistemul privat, adică acela care este „mufat” la contractele cu tot felul de instituții bugetare – chiar așa, din această perspectivă, firmele abonate la contracte cu primăriile, de exemplu, nu ar putea fi considerate bugetare, dacă tot muncesc exclusiv pentru acele contracte? Și, culmea, multe dintre aceste firme sunt printre marii datornici pe care ANAF ar trebui să-i execute silit.

Nu am găsit o încheiere mai bună pentru inepția rostită de ministrul de Finanțe decât cuvintele prof. univ. dr. Cristian Păun de la ASE București: „nu poți avea conformare fiscală cu astfel de nătângi care nu înțeleg esența taxării”.