Primăria va începe programul local „Rabla”





Primarul Municipiului Arad, Călin Bibarț a semnat marți contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu în valoare de 2.400.000 lei, pentru proiectul depus în cadrul programului privind casarea autovehiculelor uzate la nivel local, Rabla. Este vorba despre 1000 de autovehicule uzate la nivelul municipiului.
Stimulentul de finanțare acordat pentru casarea și radierea unui autovehicul uzat în cadrul programului Rabla Local este în cuantum de 3.000 lei pentru autovehicule mai vechi de 15 ani, din care 600 lei sunt susținuți din fonduri proprii ale Municipiului Arad și 2.400 lei din finanțarea alocată din Fondul pentru Mediu.
Perioada de implementare a contractului este de 36 luni de la data depunerii raportului de finalizare.
Primăria anunță că urmează să revină cu detalii privind paşii care trebuie urmați în vederea depunerii dosarului.
Citește și: Ce se știe oficial până acum despre Programul Rabla Local 2023 • Special Arad
Comentariile portalului
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)