Programul cabinetului de Analize Medicale din cadrul SCJU a fost modificat pentru a face față cererilor de testări RT-PCR





Comunicat. De vineri, 1 octombrie, Cabinetul de Analize Medicale din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad va efectua analize medicale, testări RT-PCR și testări pentru măsurarea anticorpilor – la cerere, în intervalul orar 08.00-18.00, activitatea medicală din cadrul cabinetului va fi asigurată în două schimburi.
„Am modificat programul de funcționare atât pentru ghișeul de programări din cadrul ambulatoriului cât și pentru cabinetul de Analize Medicale. În ultima perioadă au existat solicitări, în special pentru testarea RT-PCR sau pentru măsurarea anticorpilor SARS CoV-2 după terminarea programului din ambulatoriu. Astfel, de pe 1 octombrie se vor efectua analize medicale de laborator și testarea RT-PCR – la cerere, pe bază de programare, de luni până vineri în intervalul 08.00-18.00. Rezultatele pentru testele RT-PCR se eliberează în maximum 24 de ore de la efectuarea testului”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.
Facem precizarea că testarea RT-PCR la cerere costă 215 RON.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este