Procurorul Romulus Varga, cel care instrumentează dosarul Crișan, nu se va mai ocupa de caz de la 1 ianuarie 2025





Procurorul Romulus Varga, cel care instrumentează cazul morții lui Ioan Crișan, a fost numit în funcția de inspector judiciar în cadrul Direcției de inspecție pentru procurori, totul în urma organizării unui concurs ce a avut loc în perioada martie-iulie 2024.
45 de candidați s-au înscris la concurs, iar 18 au fost admiși, însă doar 10 procurori vor ajunge la Inspecția Judiciară, în condițiile în care doar 10 posturi au fost scoase la concurs.
Astfel, cele 10 posturi au fost ocupate în ordinea notelor obținute, Romulus Varga având a treia cea mai mare notă.
Procurorul Romulus Varga va ocupa această funcție pentru o perioadă de 3 ani.
În acest context, cel al accederii procurorului Romulus Varga pe un alt post și a punerii în libertate a celor despre care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) susține că sunt suspecți în cazul morții lui Ioan Crișan, este clar că dosarul va rămâne fără cel care a început ancheta și a condus-o până în acest punct.
De asemenea, rămâne de văzut cum va fi soluționată contestația PÎCCJ la soluția Curții de Apel București, care a decis lăsarea în libertate a Laurei Bîlcea și a lui Horodinca Adrian și Sebastian Bulbuc.
Comentariile portalului
Am spus că e un discurs de scrântit. Ura, intoleranța, grobianismul sunt promovate inclusiv de Gică Ultras, Tuta von Gavrilă și alții. Așa zici tu la (...)
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo