vineri, 20 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Procedura de raportare a unor persoane decedate prezente pe listele electorale

    de Special Arad | 3 mai 2025, 6:31 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Pe 4 mai votăm președintele României în primul tur de scrutin. În cazul în care veți observa persoane decedate prezente pe listele electorale, iată care este procedura de raportare, potrivit votcorect.ro.

    Fiecare persoană cu drept de vot este înscrisă în Registrul electoral automat, iar radierea în caz de deces pentru alegătorii cu domiciliul în România se poate face:

    •  din oficiu, pe baza actelor sau comunicărilor oficiale: de către persoanele autorizate din unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială s-a întocmit actul de deces, inclusiv pentru alegătorii care nu au domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă, în termen de 48 de ore de la data emiterii actului de deces sau pe baza comunicării Autorităţii Electorale Permanente efectuate prin intermediul Registrului electoral.

    •  la cererea persoanei interesate pe baza certificatului de deces, numai de către persoanele autorizate, astfel:

    (4) Orice persoană interesată poate solicita primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială alegătorul decedat cu domiciliul în România a avut ultimul domiciliu radierea acestuia din Registrul electoral, pe baza unei cereri scrise, datate şi semnate, însoţite de certificatul de deces în copie, depuse personal sau prin poştă. Radierea se realizează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.

    (5) Orice persoană interesată poate adresa primarului o sesizare scrisă, datată şi semnată, privind cazul în care în listele electorale permanente se regăseşte un alegător decedat cu ultimul domiciliu în unitatea administrativ-teritorială respectivă. Cererea va cuprinde numele, prenumele şi codul numeric personal al persoanei decedate sau alte date relevante privind identitatea persoanei decedate.

    (6) În cazul prevăzut la alin. (5), primarul, prin aparatul de specialitate al acestuia, are obligaţia de a verifica informaţiile existente în registrul de stare civilă, precum şi în celelalte evidenţe gestionate. Radierea se realizează, dacă este cazul, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării.

    Art. 37 din Legea 208/2015

    Radierea alegătorului cu domiciliul în străinătate din Registrul electoral se face:

    •  din oficiu, pe baza actelor sau comunicărilor oficiale;

    •  la cererea persoanei interesate, pe baza certificatului de deces, în copie, de către persoanele autorizate sau Autoritatea Electorală Permanentă, după caz.

    Modele de cerere:

    •  Cerere radiere a unui alegător decedat

    •  Sesizare pentru radiere din liste electorale alegător decedat

    Sursa: votcorect.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.