sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Problemele întreruperii electricității din zona Poltura, cauzate de vegetația care a atins cablurile

    Strada Oltului, Google Street View

    De ani buni deja aducem în atenția autorităților, prin intermediul rubricii „Telefonul Cititorului”, diferite probleme cu care se confruntă cetățenii Aradului, iar cea mai nouă situație neplăcută care ne-a fost expusă vine din zona Poltura, unde la începutul săptămânii acesteia au avut loc numeroase întreruperi de curent.

    Problema ne-a fost semnalată de un arădean care locuiește pe strada Oltului și care din cauza acestor întreruperi frecvente începuse deja să se îngrijoreze pentru electrocasnicele sale.

    Iată ce ne transmitea acesta marți:

    „Bună ziua, vin la dumneavoastră cu problema pe care am avut-o exact acum un an de zile pe strada Oltului, zona Poltura. Ieri (luni, n.red.) s-a luat curentul timp de 3 ore, astăzi (marți, n.red.), de la 12:00 la 15:00, iar acum de la 15:30 din nou nu mai avem electricitate. Am făcut deja 2 sesizări la Enel urgențe, dar rezultatul este că tot nu avem electricitate. Ni se strică aparatele electrocasnice că ăștia nu sunt în stare să rezolve situația, fără a fi vorba de furtună. Menționez că unii vecini spun că poate ar trebui toaletați niște copaci de pe strada Oltului. Oricum situația este foarte deranjantă”, ne spunea arădeanul în data de 2 august.

    Pentru a afla care este problema, am cerut lămuriri la compania E-Distribuție Banat, iar răspunsul a sosit pe e-mailul redacției astăzi, 5 august. Din ce putem observa, oamenii de pe strada Oltului chiar au identificat corect problema, anume că vegetația a atins cablurile. Redăm în rândurile următoare întregul răspuns al companiei:

    „Menționăm pentru cititorul publicației dumneavoastră că pe Strada Oltutui din Municipiul Arad, în datele de 1 si 2 august au fost semnalate două deranjamente care au fost remediate în termenele prevăzute de reglementări, în urma intervenției echipelor E-Distribuție Banat. Acestea au fost cauzate de vegetația din zonă care a atins cablurile de joasă tensiune generând scurtcircuite și defecțiuni ale conductoarelor. Autoritățile publice locale au fost contactate pentru a demara toaletarea vegetației, urmând să fie montate și echipamente suplimentare care să prevină contactul accidental între cablurile de rețea. Ne cerem scuze pentru inconvenient și dorim să ne asigurăm clienții că depunem toate eforturile pentru a le furniza energie electrică în condiții optime”, ne-a informat E-Distribuție Banat.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.