joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Problematica migranților: incluziune economică, accesul la educație, ori la sistemul de sănătate publică, în dezbatere la conferința EU-Belong de la Consiliul Județean Arad

    de Special Arad | 8 iunie 2022, 3:18 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. La Consiliul Județean Arad s-a desfășurat astăzi primul laborator pe tema integrării migranților la nivel regional. Laboratorul a avut loc în cadrul Proiectului „EU-BELONG: O abordare interculturală a integrării migranților în regiunile Europei”.

    La întâlnirea moderată de dr. Andrei Ando, director executiv al Consiliului Județean (și membru în echipa de conducere a proiectului) și Lavinia Terpea (coordonatoul Compartimentului Relații Externe la Consiliul Județean) au participat 40 de invitați dintr-un spectru larg de activitate, de la Direcția de Asistență Socială, la primării de municipiu și orașe, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Camera de Comerț, partide politice, specialiști din Consiliul Județean.

    Au fost puse în discuție teme ca îmbunătățirea acesului la piața muncii și incluziune economică, asigurarea accesului la educație, asigurarea accesului la sistemul național de sănătate publică, participarea civică și politică a migranților, combaterea discriminării.

    Pe parcursul a două ore, participanților le-a fost prezentat proiectul și au fost dezbătute prioritățile legate de subiect. Au fost centralizate propunerile de acțiune, care vor fi incluse în strategia sectorială elaborată de Consiliul Județean Arad, cu privire la integrarea migranților.

    „În județul nostru trăiește o largă comunitate de migranți, în special din estul Europei și din Asia. Participanții la dezbaterea de astăzi au concluzionat că aceștia sunt subiecții discriminării pe criterii rasiale (în ce privește migranții asiatici) și că există stereotipuri care determină prejudecăți în rândul opiniei publice în legătură cu migranții. Din acest motiv dorința lor de vizibilitate este scăzută și în majoritate copleșitoare refuză să își asume un activism civic sau politic”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

    Joi, la Consiliul Județean Arad, se organizează al doilea laborator de lucru pe acest subiect., cu tema „Îmbunătățirea competențelor interculturale ale autorităților regionale și locale în contextul integrării interculturale a migranților”.

    Consiliul Județean Arad este partener în proiectul „EU-BELONG: O abordare interculturală a integrării migranților în regiunile Europei”, condus de Adunarea Regiunilor Europene (ARE) și desfășurat în parteneriat cu 11 autorități regionale europene și 3 parteneri tehnici suplimentari. Proiectul este cofinanțat de Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare al Uniunii Europene și susținut de instituții și organizații internaționale și europene, precum Consiliul Europei, Organizația Internațională pentru Migranți și Comitetul European al Regiunilor.

    Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni (2022-2025), cu scopul de a îmbunătăți incluziunea socio-economică și sentimentul de apartenență al migranților prin dezvoltarea de strategii de integrare regională bazate pe o puternică abordare interculturală.

    Proiectul EU-BELONG este inovator, prin faptul că va adopta Abordarea interculturală dezvoltată de Consiliul Europei și rețeaua ICC și va explora cele 3 dimensiuni interculturale (Egalitatea, Diversitatea și Interacțiunea).

    Evoluția proiectului poate fi urmărită pe contul Twitter EU-Belong și pe pagina de internet a Consiliului Județean.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.