Priveliște din deșert – Vegetația stațiunii Moneasa, rasă complet de pe fața pământului





Trei săptămâni au trecut de când furtuna a smuls din rădăcini copacii stațiunii Moneasa, iar zile și zile de-a rândul muncitorii au muncit cot la cot să facă ordine în haos. Astăzi, în mediul online a apărut o fotografie realizată de pe acoperișul hotelului Parc care arată exact ce efect devastator a avut crunta furtună din 17 septembrie (foto de mai sus).
În Moneasa nu mai există umbră, doar pământ răscolit – martor a unor vremuri când adăpostea rădăcini de copaci. Din maiestosul parc plin de umbră care se întindea de-a latul hotelului Moneasa, acum a rămas doar o priveliște de deșert.
E drept, forțele naturii nu le putem stăpâni, dar ceea ce ține de noi e atitudinea pe care o avem după. Putem fi responsabili și să plantăm înapoi alți copaci, căci nu credem că nu se înțelege importanța și efectul benefic pe care îl au copacii asupra vieții noastre. Ei ne oferă oxigen, previn alunecări de teren, sunt scut împotriva vântului etc.
Amintim atitudinea civică din anii 60 când tocmai acești copaci smulși anul acesta de vânt au fost plantați în locul altora care au fost, la rândul lor, victime ale forței unei furtuni.
Drept comparație, așa arăta în fața aceluiași hotel, cu o zi după furtună:
Comentariile portalului
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)
Toate la un loc !