Primarul Călin Bibarț – în pericol să-și piardă funcția! Liberalii, subjugați Geaninei Pistru, se pregătesc să voteze executarea propriului primar





De parcă n-a fost destul exemplul negativ dat de Liviu Dragnea și PSD care și-au „omorât” propriul prim ministru prin moțiune de cenzură, iată că vin liberalii arădeni să ne arate cum se face schema asta la scară mai mică. Diferențele sunt infime, la Arad nu-l avem pe Liviu Dragnea, ci o avem pe Geanina Pistru, în rest toți sunt la fel, masă de manevră neglijabilă, supusă doar dorințelor șefului, în cazul nostru „madama”. Am văzut ce s-a întâmplat cu PSD-ul, urmează să aflăm ce se va întâmpla cu PNL Arad.
Iată faptele:
A avut loc o ședință cu tunete și fulgere la PNL Arad, în această după-amiază, în cadrul unei ședințe BPM. Geanina Pistru și-a arătat forța în interiorul organizației municipale, pe care o conduce cu mâna de fier și, fără ca Gheorghe Falcă să se implice prea mult (unii spun că ar fi șantajat, dar noi nu credem până nu ni se demonstrează), a încercat să-i dea lovitura de grație primarului Călin Bibarț. Pistru este supărată pentru că nu-i ies cărțile așa cum își dorește, adică Sergiu Bîlcea, iubitul ei și vicepreședinte al CJ Arad, nu poate crește în sondaje din cauza faptului că actualul primar interimar, Călin Bibarț, strânge procent după procent, iar sondajele îl fac „praf”. Aceasta a supus atenției liberalilor, care-o urmează ca pe o Cleopatră, ideea unui vot cu privire la Călin Bibarț. Mai precis, doamna Pistru l-ar fi amenințat pe actualul primar interimar că, în cazul în care nu va ieși public să declare că îl susține pe Sergiu Bîlcea pentru a candida la Primăria Aradului, în consecință că el nu va candida, atunci își va pierde scaunul.
De fapt, Geanina Pistru chiar a dorit să supună la vot această chestiune, adică să-l execute pe Bibarț chiar de astăzi, însă – sursele noastre susțin asta – n-a fost lăsată de Gheorghe Falcă. Probabil că acesta, la europarlamentar ne referim, căci președinte pare a fi tot mai puțin din cauză că alții sunt cu puterea în Arad (așa cum se poate constata și din acest articol), și-a dat seama că pentru a-l schimba pe Călin Bibarț este nevoie de două treimi din Consiliul Local Municipal Arad (nu știm de ce dar o să aflăm!) și că trebuie să negocieze înainte de a face pasul. Totuși, Falcă ar fi spus că schimbarea lui Bibarț trebuie făcută până cel târziu în 16 decembrie, ulterior acestei zile schimbarea nu ar mai fi posibilă conform noului cod administrativ, fiindcă se intră în termenul de mai puțin de șase luni până la alegerile locale.
Geanina Pistru vrea să-l înlocuiască pe Bibarț cu Bulbuc, actualul viceprimar interimar, astfel că în acel moment primarul Bibarț nu ar mai putea să-și facă imagine în funcție și, în consecință, nu l-ar mai contracandida pe Sergiu Bîlcea, cel puțin în partid.
Oricum, ceea ce se întâmplă la PNL Arad, parcă ar fi dictat din afara partidului, de la PSD, cei care își suflecă mânecile pentru că nu l-ar mai avea contracandidat pe Bibarț.
Revenim cu amănunte.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)