vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primarul Aradului, ghid Arad Free Tours pentru o zi

    de Special Arad | 11 iulie 2022, 3:41 PM | Știri Arad

    0

    Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, a început duminică, 10 iulie, al treilea sezon de „Turist la tine acasă”, un proiect de încurajare a turismului local, prin care arădenii sunt ajutați și încurajați să descopere poveștile orașului prin diverse tururi ghidate. Anul acesta programul se desfășoară sub sloganul „În spatele ușilor închise”, având ca parteneri o serie de instituții reprezentative pentru orașul nostru, anunță asociația într-un comunicat.

    Scopul acestor tururi este descoperirea instituțiilor dintr-o perspectivă diferită, intrând dincolo de „ușile închise”, în locuri în care în mod normal publicul larg nu are acces. Un alt aspect nou sunt invitați surpriză, care devin astfel „ghizi Arad Free Tours pentru o zi”.

    „Primul astfel de tur a avut ca obiectiv Palatul Administrativ, frumosul edificiu în cadrul căruia funcționează Primăria Municipiului Arad. Alături de Gabriel Roman, ghid național de turism și voluntar Arad Free Tours, l-am avut «ghid pentru o zi» chiar pe primarul Aradului, domnul Călin Bibarț. Am descoperit împreună cu cele aproximativ 70 de persoane participante la tur vitraliile din holul principal, Sala Ferdinand – locul unde au loc ședințele Consiliului Local al Municipiului Arad, balconul Sălii Ferdinand și balconul principal de unde am putut admira Bulevardul Revoluției și mozaicul de pe platoul din fața Primăriei. Punctul culminant a fost vizita în biroul primarului, unde unii invitați s-au pozat chiar pe scaunul acestuia și unde au ascultat detalii despre activitatea de zi cu a edilului orașului. Ulterior, Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ i-a înmânat Primarului Călin Bibarț un tricou de ghid și «Diploma de ghid Arad Free Tours pentru o zi»”, se arată în comunicatul Asociației Turism Alternativ.

    Tururile „în spatele ușilor închise” continuă peste două săptămâni, când arădenii sunt invitați să treacă în spatele cortinei la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, duminică, 24 iulie de la ora 18, alături de un alt invitat surpriză!

    Excursii de o zi

    Pe lângă tururile de oraș, Asociația Turism Alternativ vine anul acesta și cu „escapade” pentru turiști: excursii de o zi în România, Serbia și Ungaria, respectiv o excursie de weekend în Bosnia și Herțegovina. Programul acestora este următorul: sâmbătă, 16 iulie: Aventură pe Dunăre; sâmbătă, 30 iulie: Istorie de la Daci la Corvini (Sarmizegetusa – Densuș – Hunedoara – Deva); sâmbătă, 13 august: Perla Serbiei – Novi Sad; Sâmbătă, 3 septembrie: Szeged – istorie și gastronomie (Festivalul Peștelui); Excursie de weekend: vineri 9 – duminică 11 Septembrie: Mostar – „Podul eternității”, Detalii și înscrieri se pot face la numărul de telefon 0731050384.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.