Primăria va acorda titluri și distincții cu ocazia Zilelor Aradului. Cine sunt cei nominalizați





Așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, Primăria Arad intenționează și la această ediție a Zilelor orașului să ofere distincții unor oameni care prin activitatea lor au adus un plus de valoare Aradului. De asemenea, cu același prilej, se va acorda și distincția „Diploma de aur” cuplurilor care au reușit frumoasa performanță de a împlini 50 de ani de căsătorie neîntreruptă (și care locuiesc în municipiu).
În ceea ce-i privește pe cei care urmează a fi răsplătiți cu titluri de onoare, Primăria propune următoarele persoane:
– Andrei Kozma, pentru titlul „Pro Urbe”. Domnul Kozma este propus pentru a primi acest titlu pentru întrega sa activitate și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale medicale.
– Hajnalka Siska-Szabó, pentru titlul de excelență în domeniul artelor vizuale
– Francisc Tisza, pentru dăruirea și implicarea cu care sprijină sportul arădean de performanță
– Monica Fufezan, pentru performanțele manageriale de excepție și pentru contribuția remarcabilă la promovarea Aradului în țară și străinătate.
Selecția a fost realizată la inițiativa consilierilor locali Ionel Bulbuc, Mariana Cismașiu, Laura Andreș, Gheorghe Furău, Antoanela Naaji, Adina-Liana Dumitrean și Anca Stoenescu.
Zilele Aradului vor fi celebrate anul acesta în perioada 17 – 26 august.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este