Primăria se arată mulțumită de lucrările la noul parc din Micălaca 300. Vicele Faur, în vizită pe șantier cu studenții de la Design

    de Special Arad | 6 aprilie 2022, 5:55 PM | Administraţie

    1

    Comunicat. Noul parc din cartierul Micălaca zona 300 prinde contur. Constructorul contractat de municipalitate, SC Ama House SRL, menține un ritm susținut al lucrărilor astfel încât cele 12 luni pe care le are la dispoziție să-i fie suficiente pentru a transforma terenul viran de pe malul Mureșului, în suprafață de aproape cinci hectare, într-una dintre cele mai frumoase zone de agrement din municipiu.

    Investiţia în valoare de peste 2 milioane euro, din care 98% sunt fonduri europene nerambursabile, prevede amenajarea de locuri de joacă pentru copii, locuri de socializare pentru vârstnici, terenuri de sport, locuri pentru picnic, alei pietonale, piste de biciclete, mobilier urban, parcări înierbate. Totodată, se vor planta arbori şi arbuşti ornamentali, gard viu, gazon şi se va realiza un sistem de irigaţii.
    Însoțit de studenții Facultății de Design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, viceprimarul Lazăr Faur a efectuat miercuri, 6 aprilie 2022, o vizită pe șantier, pentru a se asigura de calitatea lucrărilor executate.

    „Aproape întreaga infrastructură prevăzută în proiect a fost realizată deja: stâlpii de iluminat sunt montați, sistemul de irigații finalizat, aleile au fost delimitate, iar zonele destinate celor mici, au platformele turnate. Și parcările prevăzute cu dale înierbate au fost amenajate. Zilele acestea s-a încheiat și operațiunea de toaletare a arborilor. Din păcate, o parte din copaci nu au putut fi salvați, fiind bolnavi, ne-am văzut nevoiți să-i tăiem. În locul lor vor fi plantați peste 120 de arbori tineri. Pentru că vremea ne permite, constructorul se pregătește de amenajarea spațiilor verzi”, a explicat viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur.


    Menționăm, pe de altă parte, că Asociația Pro Urbe (alcătuită din cunoscători în arhitectură și urbanism) și-a exprimat nemulțumirea și îngrijorarea față de acest proiect, redactând în acest sens un articol în care își justifică împotrivirea, pe site-ul oficial al asociației. „Am investit peste 2 milioane de euro, bani europeni și din Fondul de Dezvoltare Regională, să transformăm o pădure naturală într-o pădure de stâlpi”, spun cei de la Pro Urbe (citește AICI articolul integral).


    (foto: Pro Urbe)

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cine iubește natura nu are nevoie de alei „amenajate” să o viziteze … cât mai des posibil.
      .
      Un habarnist ca faur și ca toată șleahta de hahalere mafiote din primărie, au un singur interes, … să sifoneze parandărături din proiectele ce le păstoresc. Că distrug habitate naturale …?! … nu le înțeleg valoarea și importanța. Deci în consecință este o pierdere de vreme să încerci să le explici. Pentru ei trebuie să fie „gazon”, alei de beton și asfalt ca nu cumva să-și murdărească pantofii de 1000 de euro, un „parc” ce trebuie întreținut și unde trebuie sădite flori fără număr. Huooooooooooooo!!!
      .
      Iar cei de la ProUrbe au perfectă dreptate! Au cheltuit 2 miloane de euro să transforme o pădure naturală, plină de viață, … într-o padure de stâlpi metalici.
      .
      Să vedeți ce aiureală o să facă și în „proiectul” de reamenajare a Mureșelului, cloaca deschisă a Aradului.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.