miercuri, 19 august, 2026

Special Arad Logo

    Primăria Arad respinge acuzațiile de licitație „dirijată” pentru terenul de lângă Kaufland și continuă procedura

    de Raluca Medeleanu | 19 august 2026, 4:31 PM | Administraţie | Topic special

    0

    Primăria Municipiului Arad a transmis un punct de vedere oficial cu privire la licitația publică pentru concesionarea terenului de pe Calea Timișorii, aflat lângă parcelele pe care urmează să fie construit hypermarketul Kaufland. Instituția respinge acuzațiile potrivit cărora procedura ar fi fost construită pentru a favoriza un anumit ofertant și nu dă curs solicitării Prefecturii Arad de a anula licitația din 20 august.

    Așa cum arătam în articolul publicat în această dimineață pe Special Arad, terenul aflat în proprietatea publică a Municipiului nu era prezentat în documentație ca o parcelă disponibilă oricărui investitor (deși licitația se pretindea a fi), ci ca fiind destinat, explicit, amenajărilor conexe unui viitor Kaufland ce urmează să fie construit pe terenurile învecinate.

    Am evidențiat că un element problematic a fost faptul că, printre cele cinci criterii de atribuire ale licitației, unul cu pondere de până la 25% era direct legat de amenajările necesare viitorului hypermarket, ceea ce ridica întrebarea dacă un ofertant care nu deține sau nu controlează terenurile vecine ar fi putut concura, în fapt, în condiții egale.

    Special Arad a transmis Primăriei, încă din 11 august, o solicitare, în baza Legii nr. 544/2001, prin care a cerut clarificări cu privire la cinci aspecte esențiale: legătura dintre destinația terenului municipal și proiectul hypermarketului, eventualele solicitări prealabile transmise de proprietarul terenurilor vecine, documentele care ar fundamenta necesitatea amenajărilor pe terenul public, dependența proiectului de utilizarea acestui teren și dacă Primăria a analizat posibilitatea ca terenul să fie exploatat de un investitor independent. Până la această oră, nu am primit răspunsul municipalității explicit la această solicitare.

    La câteva ore după publicarea articolului, Instituția Prefectului Arad a anunțat că a derulat propriile verificări asupra documentației și a identificat, în cuvintele prefectului Mihai Pașca, „grave deficiențe și încălcări ale dispozițiilor legale”, atât în hotărârea Consiliului Local, cât și în documentația de atribuire.

    Potrivit Prefecturii, anumite condiții din procedură ar face practic imposibilă participarea altor operatori economici în afara celui care deține deja drepturi asupra terenurilor învecinate, eliminând astfel o concurență reală. Din acest motiv, Prefectura a cerut oficial Primăriei revocarea hotărârii Consiliului Local și anularea licitației, stabilind un termen-limită până la finalul zilei de 19 august. În caz contrar, a anunțat că va sesiza Tribunalul Arad pentru anularea hotărârii și a actelor subsecvente, ceea ce ar fi condus la suspendarea efectelor acesteia și oprirea procedurii.

    Primăria Arad respinge acuzațiile de licitație „dirijată” și nu anulează licitația publică

    În punctul de vedere transmis tot astăzi, la ora 16:00, Primăria Municipiului Arad susține că întreaga procedură a fost derulată cu respectarea legii. Primăria respinge, în mod explicit, acuzațiile potrivit cărora procedura ar fi fost „dirijată” sau concepută pentru a favoriza un anumit participant, afirmând că toate condițiile și criteriile au fost stabilite „în conformitate cu cadrul legal aplicabil”.

    Acesta este explicația oficială a Primăriei Arad pe temă:

    Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la procedura de licitație publică organizată de Primăria Municipiului Arad în vederea concesionării terenului situat în municipiul Arad, Calea Timișorii nr. 125, facem următoarele precizări:
    Procedura administrativă de inițiere a concesionării se face în conformitate cu art. 308 din Codul administrativ, care prevede:
    ”(1) Concesionarea are loc la inițiativa concedentului sau ca urmare a unei propuneri însușite de acesta.
    (2) Orice persoană interesată poate înainta concedentului o propunere de concesionare.”
    Prin urmare procedura de licitație poate fi inițiată conform legii, la inițiativa Primăriei Arad (concedentului) sau ca urmare a unei propuneri înaintate de orice persoană interesată. În cazul de față, ea este organizată cu respectarea prevederilor legale în vigoare și nu are caracter restrictiv. Participarea este deschisă tuturor persoanelor fizice sau juridice interesate care îndeplinesc condițiile și cerințele stabilite în documentația de atribuire.
    Art. 318, alin. (1) lit. d) din Codul administrativ prevede posibilitatea de a determina în cadrul criteriilor de atribuire “condiții specifice impuse de natura bunului concesionat”. Dovada desfășurării unor activități în interesul general al societății civile nu îngrădește dreptul unui potențial ofertant de a participa la licitație. Criteriile de punctaj prevăzute în documentația de atribuire au rolul de a permite evaluarea și departajarea ofertelor, fără a limita dreptul de participare la procedură al operatorilor economici.
    Primăria Municipiului Arad respinge afirmațiile potrivit cărora procedura ar fi „dirijată” sau concepută în scopul favorizării unui anumit participant. Condițiile de participare și criteriile de evaluare au fost stabilite în conformitate cu cadrul legal aplicabil și urmăresc asigurarea unui proces transparent, competitiv și nediscriminatoriu.
    În aceste condiții, Primăria Municipiului Arad consideră că procedura de concesionare se desfășoară în mod legal și deschis, cu respectarea principiilor transparenței, tratamentului egal și liberei concurențe.

     

    Întrebările care rămân fără răspuns

    Deși punctul de vedere al Primăriei prezintă, în general, legalitatea concesionării și a criteriilor de atribuire, instituția nu a răspuns, până la acest moment, niciuneia dintre cele cinci întrebări punctuale transmise de Special Arad încă din 11 august. Rămân astfel neclarificate: dacă proprietarul terenurilor vecine a transmis anterior Primăriei cereri sau propuneri legate de concesionarea acestui teren, în baza căror documente s-a stabilit necesitatea amenajărilor pe terenul public pentru proiectul hypermarketului, dacă realizarea investiției private depinde efectiv de utilizarea acestei parcele și dacă municipalitatea a analizat concret scenariul unui concesionar independent de proprietarii parcelelor învecinate.

    De asemenea, punctul de vedere al Primăriei nu oferă niciun răspuns la întrebarea ridicată de Prefectură cu privire la circumstanțele în care a fost emis avizul de oportunitate pentru PUZ-ul al cărui beneficiar este Kaufland Romania, în condițiile în care acesta viza și o parcelă aflată încă în proprietatea publică a Municipiului.

    Rămâne de văzut dacă Primăria va reveni cu răspunsuri punctuale la aceste aspecte și dacă prefectul Mihai Pașca se va îndrepta, așa cum a afirmat, către Tribunalul Arad cu această speță.

    • Citește mai multe despre subiect în știrea inițială publicată în exclusivitate pe Special Arad: Dezvăluire. O licitație pentru toți, un teren public util aproape unuia singur: cazul viitorului Kaufland din Arad · Special Arad.

    • Citește și poziția Prefecturii Arad: Prefectura cere anularea licitației pentru terenul necesar viitorului Kaufland din Arad: „Grave încălcări ale dispozițiilor legale” · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.