Primăria Arad, despre efectele ploii abundente din municipiu
Comunicat. Având în vedere avertizarea de cod galben de de vreme rea, emisă de Administratia Nationala de Meteorologie, pentru ziua miercuri, 17 ianuarie, administraţia locală a întocmit din timp un plan de măsuri pentru a preîntampina eventualele evenimente deosebite provocate de precipitaţiile cu caracter torential,
Astfel încă de la primele ore ale dimineţii un număr de 50 de angajaţi ai Companiei de Apă Arad, organizaţi în 7 echipe, au intervenit la nivelul municipiului, cu toate utilajele și pompele din dotarea Regiei, pentru a degaja acumulările de apă. Prioritare au fost zonele care de obicei ridică probleme în condiţii de precipitaţii abundente, iar apoi angajaţii Companiei au răspuns solicitărilor venite din partea cetăţenilor.
Şi Direcţia Generală Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad a acţionat încă de dimineaţă, concentrând mai multe echipe de poliţişti locali în special în zonele unde traficul era grav afectat de cumulările mari de precipitaţii. Este vorba bulevardul Nicolae Titulescu, închis pe ambele sensuri, sensul giratoriu din cartierul Sânicolau şi şoseaua de centura spre cartierul Subcetate. De teama că autovehiculele ar putea rămâne blocate în trafic, poliţiştii locali au decis să restricţioneze traficul în zonele respective, oferind variante ocolitoare.
La această oră, traficul la nivelul municipiului Arad se desfăşoară fără probleme.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)