vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria a demarat două proiecte ce privesc instruirea: unul pentru funcționari, altul pentru elevii care dau Bacalaureatul

    de Raluca Medeleanu | 13 ianuarie 2022, 1:25 PM | Administraţie

    0

    Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că Primăria a lansat în această săptămână un proiect pe fonduri europene care prevede instruirea funcționarilor publici din cadrul instituției și, totodată, un proiect în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean care va oferi sprijin în învățare pentru 500 de elevi care vor da anul acesta examenul de Bacalaureat.

    Proiectul care prevede îmbunătățirea performanței funcționarilor publici din cadrul Primăriei a fost câștigat pe fonduri europene, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA). De-a lungul a aproximativ un an și jumătate, personalul municipalității va urma o serie de cursuri și workshopuri menite să le sporească capacitățile de relaționare cu publicul.

    „Mă bucur că Primăria Arad, alături de alte câteva municipii, precum Brașovul, Galațiul, a accesat pe POCA un proiect de circa 300.000 lei cu finanțare 98% europeană, proiect prin care cu siguranță sperăm noi vom îmbunătății actul administrativ în relația cu cetățenii, iar acest lucru se va vedea doar în momentul în care cetățenii vor fi din ce în ce mai mulțumiți. Am mers pe această axă, deoarece cu toții știm că la acest moment nu există un grad de satisfacție suficient de mare din partea contribuabilului în relația cu funcționarul public și atunci orice finanțare nerambursabilă pe care o putem obține pentru a putea instrui și a îi face să înțeleagă că cel mai important e ca omul să plece mulțumit atunci când interacționează cu funcționarul public este cel mai important lucru”, a spus Călin Bibarț.

    Cel de-al doilea proiect despre care a vorbit edilul este unul sponsorizat de societatea civilă și e realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad. Mai exact, se vor oferi mai multor școli arădene 500 de abonamente pe o platformă de învățare și pregătire pentru examenul de Bacalaureat. Astfel, după o selecție realizată de fiecare școală în parte, elevii care provin din medii mai vulnerabile, a căror familii nu își permit să le plătească ore de meditații în vederea pregătirii pentru examen, vor putea să se pregătească gratuit, online, prin intermediul acestei platforme educaționale.

    „Mă bucur că putem fi parteneri și că am primit din partea societății civile 500 de burse pentru acel proiect de educație numit My Bac, adică o modalitate de a intra online într-un sistem de pregătire pentru Bacalaureat. Împreună cu Inspectoratul Școlar și cu liceele care au clase terminale vom oferi aceste facilități, gratuități, de acces la educație, în aceste vremuri complicate, în care din păcate online-ul ne tot bate la ușă și, așa cum am prezentat și ieri, unde am putut am venit și cu dispozitive IT care să permită învățarea online, dispozitive care ulterior rămân în proprietatea școlilor și pentru actul educațional, dar avem nevoie și de soft, adică de posibilitățile de a intra în sistemul online și pe acest domeniu, Bacalaureatul fiind un moment foarte important din educația copiilor și mă bucur că am putut realiza acest lucru și sunt convins că în perioada următoare vom continua astfel de proiecte, pentru că educația rămâne unul din pilonii de bază ai societății noastre”.

    Menționăm că primarul a făcut referire în declarația sa despre donația de echipamente IT pe care a primit-o școala gimnazială „Adam Nicolae” din Sânnicolaul Mic din partea unei firme private din Arad.

    În ceea ce privește cele 20.000 tablete și laptopuri pe care Primăria s-a angajat să le ofere școlilor arădene, ca sprijin în perioada pandemiei, pentru educația online, acestea sunt momentan blocate în birocrație. Deși a fost încheiată licitația pentru desemnarea unei firme care să le ofere, municipalitatea încă așteaptă răspuns la anumite clarificări pe care le-a cerut de la Guvern. Avem, astfel, situația că un proiect planificat deja de mai bine de un an este pus „pe pauză” pentru o perioadă momentan necunoscută într-o perioadă în care ar fi maximă nevoie de implementarea lui.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.