marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primar din România, reținut pentru furtul unor saci cu voturi

    de - | 9 noiembrie 2021, 7:21 PM | Naţional

    0

    Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, trimis în judecată într-un dosar de fraudă electorală, a fost reţinut, marţi, într-o speţă care vizează furtul unor saci cu buletine de vot din arhiva Judecătoriei Mizil, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

    Potrivit acestora, Voicu este acuzat de instigare la sustragerea de probe, în aceeaşi cauză fiind reţinute alte două persoane, autorul furtului şi un complice.

    Cei trei vor fi prezentaţi, miercuri, Judecătoriei Ploieşti cu propunere de arestare preventivă.

    Ancheta în acest dosar a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de la Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Mizil.

    În martie, PJ Mizil anunţa că procurorii acestei structuri fac cercetări într-un dosar privind sustragerea buletinelor de vot de la alegerile locale organizate în septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani, cu privire la acest scrutin existând suspiciuni de fraudare a votului.

    Potrivit unui comunicat emis la acel moment, buletinele de vot erau depozitate în arhiva Judecătoriei Mizil, care funcţionează într-o clădire proprietate a Primăriei Mizil, acestea fiind furate în seara zilei de 8 februarie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.