joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Prezența la BAC astăzi, în județul Arad

    de Special Arad | 22 iunie 2022, 1:16 PM | Educaţie | Știri Arad

    0

    La a treia probă scrisă – proba la alegere a profilului și a specializării din cadrul examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2022, au fost prezenți 2404 de candidați în județul Arad (95,81% din totalul candidaților înscriși), mai exact: 2229 candidați din promoția curentă și 175 din promoțiile anterioare, informează Inspectoratul Școlar Județean Arad.

    Proba s-a desfășurat astăzi, 22 iunie, în 11 centre. Nu au participat 105 candidați, însă niciun candidat a fost eliminat pentru fraudă.

    Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Ultima probă se va desfășura mâine, 23 iunie 2022, la Limba și literatura maternă.

    Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iunie, până la ora 12:00.

    Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

    Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

    În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

    Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
    – recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
    – susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
    – obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.