Prețul petrolului a făcut un salt de +7% în tranzacțiile de marți dimineața, după anunțul controversat al lui Putin
Putin a decis să recunoască independența celor două autoproclamate republici situate în regiunea de est a Ucrainei, Luhansk și Donețk, și a anunțat că va trimite trupe de menținere a păcii în cele două regiuni separatiste. NATO, UE, Marea Britanie și Germania condamnă gestul Rusiei și anunță susținere pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, iar SUA anunță sancțiuni împotriva oricărei persoane sau companii care va face comerț sau investiții în cele două republici separatiste. O primă consecință economică a anunțului de la Kremlin s-a văzut azi dimineața.
Cotația țițeiului european de referință (BRENT) a urcat rapid de la 90 de dolari la 97 de dolari, în tranzacțiile asiatice de marți dimineața. Piețele se detensionaseră luni, după ce Franța a anunțat un summit comun Biden-Putin, dar ulterior președinția rusă a declarat că acesta nu este de actualitate, scrie Biziday.ro.
Totuși, deocamdată este de așteptat ca sancțiunile care vor fi anunțate marți de SUA împotriva Rusiei să nu ducă la întreruperea totală a aprovizionărilor cu țiței și gaze.
Prețul gazelor naturale europene s-a menținut la aproximativ 72 de dolari/mia mc, sub nivelul mediu al acestei luni.
Recunoașterea independenței celor două republici separatiste semnifică o denunțare de facto a Acordului de la Minsk din 2015. De asemenea, indică o schimbare formală a poziției Rusiei în criza ucraineană, ea insistând până acum că pacea poate fi obținută doar prin respectarea Acordului, ceea ce ar fi implicat federalizarea Ucrainei și dependența de veto-ul celor două republici în chestiunile de importanță națională.
Sursa: Biziday.ro
Comentariile portalului
Moraliștii sunteți voi, @Anti, in frunte cu Mesia Diliu Georgescu. Voi sunteți cei buni, cei drepți, cei aleși, neprihăniții, inteligenții, salvatorii, deț (...)
felicitari,o initiava de laudat
Nu-i chiar așa, v-aș putea explica mai multe, dar nu cred că v-aș convinge. De altfel, nici nu utmăresc asta. PS Nu există lege perfectă.