Prețul gazului ar putea să crească în perioada următoare





Autorităţile române în domeniul reglementării energiei au avut discuţii, la Bruxelles, cu reprezentanţii Comisiei Europene, după ce, în luna martie, forul comunitar a sancţionat România pentru încălcarea legislaţiei în sectorul gazelor, a declarat vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy.
Comisia Europeană nu agreează măsura de a-i proteja pe toţi consumatorii casnici, însă argumentele părţii române sunt legate de caracterul temporar al acesteia, a mai declarat Zoltan Nagy, ceea ce se traduce prin faptul că prețurile vor crește. „Există bază legală şi pentru măsuri temporare la nivelul unor ţări membre, care sunt menite să protejeze anumite categorii de consumatori. Faptul că la noi această protecţie este pentru toţi consumatorii casnici, s-ar putea să nu fie tocmai în regulă, dar suntem la nivelul de discuţii cu Comisia Europeană şi, după renunţarea la aceste măsuri temporare, să avem o piaţă, într-adevăr, liberalizată.”
Sursa: evz
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este