Prețul gazelor scade după ce Rusia a crescut livrările spre Europa





Rusia a majorat miercuri fluxurile de gaze spre Europa via Polonia şi Belarus, precum şi prin Ucraina, atenuând unele dintre temerile privind înăsprirea livrărilor înaintea iernii şi reducând preţurile, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Săptămâna trecută, fluxurile scăzute spre Europa şi inversarea fluxurilor la gazoductul Yamal-Europe, ceea ce înseamnă că gazele au fost direcţionate spre est, în Polonia, în loc de Germania, spre vest, au dus la creşterea preţurilor energiei pentru industrie şi consumatori.
Dar, după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat Gazprom să umple depozitele sale europene după finalizarea umplerii depozitelor din Rusia, Moscova a început luni seara să pompeze din nou gaze către Germania.
Marţi, Gazprom a informat că a început umplerea depozitelor sale europene, ceea ce a dus la scăderea preţului gazelor în regiune, deşi analiştii apreciază că Moscova trebuie să facă mai mult pentru a atenua temerile în Europa şi pentru ca preţul gazelor să scadă semnificativ.
Cotaţiile de referinţă la gaze naturale pentru piaţa europeană, cele de la hub-ul TTF din Olanda, au scăzut miercuri cu 8%, la 64,35 euro per MWh, cel mai redus nivel din ultimele opt zile.
Citește mai mult pe Agerpres.ro
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)