Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine joi în România
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla joi la Bucureşti într-o vizită de lucru la invitația preşedintelui Klaus Iohannis, care o va primi la Palatul Cotroceni, a anunțat Administraţia Prezidenţială.
Întâlnirea are loc cu o zi înainte de împlinirea unui an de la declanşarea invaziei din Ucraina și la scurt timp după ce Sandu a asistat la discursul susținut de Joe Biden la Castelul Regal din Varșovia, la invitația liderului de la Casa Albă, scrie HotNews.
Consultările politice ale preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral şi european, precum şi al susţinerii clare şi ferme a României pentru Republica Moldova şi pentru rezilienţa sa.
„În cadrul discuţiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, cu beneficii reale şi concrete pentru cetăţenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova”, arată Administraţia Prezidenţială.
Oficialul moldovean se va întâlni şi cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)