marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivPrefectura Arad anulează în instanță hotărârea Consiliului Local Ineu prin care societatea familiei Nogea a primit Spitalul Social din oraș

    de O. Peniță | 28 iulie 2014, 12:07 PM | Ineu | Investigaţii | Recomandările editorilor | Știri Arad

    5

    Înainte de a afla ce s-a întâmplat la Tribunalul Arad, mai jos puteți citi articolul apărut pe Special Arad, prin intermediul căruia atrăgeam atenția cu privire la unele probleme (și morale, și legale) în ceea ce privește atribuirea Unității de Asistență Medico-Socială Ineu (UAMS Ineu) societății comerciale „Centrul Medical Speranța pentru viață SRL” aparținând doamnei Elena Nogea, soția consilierului local ineuan Adrian Călin Nogea:

    Sănătatea celor din zona Ineului – aservită politic intereselor personale liberale ale celor doi Călin: Abrudan și Nogea (I)

    Deunăzi, când am aflat că instituția numită Casa de Asigurări de Sănătate Arad a alocat fonduri pentru o anumită unitate spitalicească din județul Arad, mai precis Ineu, ne-am dat seama că, prinși cu atâtea „griji”, am uitat cu desăvârșire de un dosar pe care îl avem de câteva luni bune în redacția Special Arad. Dosar care era aproape documentat…

    În luna iunie a anului trecut,

    Societatea Centrul medical „Lupta pentru viață” SRL, din Arad, reprezentată de o anumită Corina-Mioara Macra, trimitea o scrisoare de intenție pe adresa Consiliului Local și a Primăriei din Ineu, prin care solicita „concesionarea gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, a celor trei clădiri în care funcționează Unitatea de Asistență Medico-Socială Ineu (UAMS Ineu), cu sediul pe strada Mihai Eminescu nr.2”. Concesiunea era solicitată în scopul „modernizării și diversificării activității desfășurate de respectiva unitate medicală, având ca scop principal asigurarea serviciilor de îngrijire medicale și asistență medicală, conform standardelor, pentru toate categoriile de persoane aflate în suferință ori în incapacitate de a se îngriji singure”. Ei bine, cererea aceasta n-a fost luată în considerare de către primarul liberal Abrudan decât după… câteva luni, atunci când a fost depusă o a doua cerere pentru concesionarea respectivei unități medico-sociale…

    Centrul medical „Speranța pentru viață”,

    reprezentată de doamna Elena Nogea (soția liberalului Adrian Călin Nogea, fost viceprimar, consilier local și prieten la cataramă cu primarul Călin Abrudan), depunea în 25 noiembrie o cerere prin care solicita: „concesionarea pe o perioadă de 20 de ani a clădirii-corpul A și a terenului aferent acesteia, precum și a clădirii-corpul C – bucătărie și spălătorie, din cadrul UAMS Ineu, pentru a înființa o secție de paleative cu 20 de paturi. Pentru toate acestea suntem de acord să plătim o redevență negociată cu conduecrea executivă a Primăriei orașului Ineu”.

    Bineînțeles că solicitării depuse de societatea din Arad i se dă cu „flit”, rămânând în discuție doar societatea din Ineu, despre care primarul Abrudan nu spune nimic consilierilor cu privire la faptul că este deținută de familia unui coleg de-al său, liberal, Nogea, adresa societății fiind chiar la acesta acasă. Dialogul din Consiliul Local Ineu este absolut fabulos prin ceea ce conține, în sensul că, din discuții, oricine își poate da seama de lucrătura pusă la cale în laboratoarele partidului. Așa că, delectați-vă cu procesul-verbal de ședință:

    Domnul primar (Abrudan): aici este vorba despre două cereri. Centrul Medical „Speranța pentru viață” și Centrul Medical „Lupta pentru viață” (câtă ingeniozitate la ultima dintre firme, în ceea ce privește numele… probabil n-au mai avut timp, acționând în regim rapid, să facă brain-storming și să găsească altceva… n.red.)

    Domnul Gaie Cornel Nelu: Cui i se dă?

    Domnul Crețu Ioan: La o doamnă de la Arad.

    Domnul Băețan Vasile: Citiți materialele.

    Domnul primar: Există o cerere depusă în iulie și una mai nouă. La una se solicită preluarea spitalului social de către această asociație și un număr de cazuri sociale. La a doua, corpul A și C, rămânând la noi spălătoria și bucătăria (pare a fi prima minciună… n.red.). E mai bine să rămână astea la noi, decât să cumpărăm noi de la ei mâncare. Trebuie să fim realiști și să vedem că sunt 10 cazuri care au îmbătrânit aici. Trebuie să fie oamenii domiciliați aici, și să nu fie internați după bunul plac a lui X și Y. Și anul acesta am cheltuit șapte miliarde lei vechi cu spitalul social. Trebuie să venim în Consiliul Local și să hotărâm ce facem, pentru că e păcat să se piardă banii și să-i dăm pe altceva.

    Domnul Gaie Cornel Nelu: Și această firmă e credibilă?

    Domnul primar: Voi, consilieri, veți fi cei care veți urmării firul. (hai măi Căline, chiar așa?). Personalul preluat va fi în proporție de 50%. Poți să impui ce să se facă.

    Domnul Leucuța: Și dacă concesionăm și nu se face nimic acolo?

    Domnul Nicodin Ioan Octavian: Păi se cer niște garanții.

    Domnul Gaie Cornel Nelu: Ce înseamnă 50% din personal? 34%sunt plătiți de Minister. Câți sunt? Restul se duc afară?

    Domnul primar: Păi au prevăzută posibilitatea de preluare a personalului medical. Asta ne și interesează, pentru că personalul administrativ poți să-l reverși în altă parte, nu reprezintă o problemă, dar cu personalul medical nu ai ce să faci, unde să-i duci?

    Domnul Creți Ioan: Trebuie văzut la Ministerul Muncii. E de profilul doamnei Câmpan.

    Domnul Mehelean Gheorghe Nicolae: Nu finanțează.

    Domnul primar: Erau finanțări pe cinci ani de zile. Acum nu se mai finanțează.

    Domnul Nogea Adrian Călin: Vreau să aduc și eu mici adăugiri (păi cum să nu aduci? Când e vorba de firma familiei tale și de bunăstarea acesteia?…n.red.). Am fost acum mai bine de trei luni la Ministerul Sănătății și la domnul Nicolaescu, să găsim o soluție. Așa cum v-a spus domnul primar am avut șapte miliarde cheltuieli. Este o sumă exagerată pentru Ineu, la 10,12 pacienți câți sunt. Mai avem și „n” adrese de la spital. Vecinii noștri de pe aici nu plătesc 17 milioane/pacient atâta timp cât legea spune că poți să dai, nu ești obligat să dai (… o frază absolut demențială!… n.red.). Primarul a spus că nu mai avem bani. Toate spitalele sociale din zonă s-au închis, iar Ineul preia toți pacienții. Spitalele medico-sociale sunt finanțate parțial, personalul TESA e plătit din buget.

    Domnul Dimofte Silviu Sorin: Dar nu se cotizează și cu veniturile lor, ale pacienților?

    (Iar) Domnul Nogea Adrian Călin: Parțial… 50%. Eu am dus-o pe maică-mea și a avut pensie de 12 milioane, dar câți de acolo au așa pensii? Sunt cu 3, 4 milioane. Am discutat cu Ministerul și pentru preluarea la spitalul mare, dar anul viitor se vor tăia 10.000 de paturi. Dacă se duc acolo, nu va mai fi spital de urgență ci de cronici. Spitalul social nu e în contract cu Casa de Asigurări. Singura posibilitate e în privat. (în privatul familiei Nogea, nu?… n.red. ). Dacă până în 15 nu rezolvăm problema, nu are rost să ne mai agităm, pentru că nu va mai fi cerință. Casa contractează în ianuarie (și în mai-iunie…. după cum am constatat – n.red.)

    Ulterior acestei ședințe,

    Consiliul Local Ineu a decis prin vot (un vot la care a participat și Adrian Nogea, deși practic se afla în conflict de interese, fiind vorba despre firma soției sale), ca Unitatea Medico-Socială Ineu (corpurile A și C – bucătăria și spălătoria) să fie cedate – printr-un simulacru de licitație – Centrului Medical „Speranța pentru viață” SRL, reprezentată de Nogea Elena…


     

    UPDATE: Prefectura Arad a atacat în instanță hotărârea Consiliului Local Ineu, prin care societății comerciale „Centrul Medical Speranța pentru viață SRL” i-a fost atribuită Unitatea de Asistență Medico-Socială Ineu (UAMS Ineu). În 26 iulie 2014, Tribunalul a judecat cauza și a admis cererea Prefecturii Arad, astfel încât a anulat hotărârea. Astfel, UAMS Ineu revine la Primăria Ineu. Hotărârea Tribunalului Arad poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara.

    Deocamdată nu știm ce se va întâmpla cu fondurile pe care Centrul Medical Speranța pentru viață le-a primit de la Casa de Asigurări de Sănătate Arad, însă… rămânem pe fază.

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.