Prefectura anunță că localurile din 8 localități din județ trebuie să rămână, în continuare, închise
Majoritatea localurilor din județ au avut acordul de a deschide publicului, pe lângă partea de terasă, și partea de interior, începând cu 1 septembrie. Au existat cazuri însă în anumite localități unde Comitetul pentru Situații de Urgență Arad a considerat că acest lucru nu este sigur, numărul cazurilor de persoane depistate cu Covid-19 fiind prea mare. Acum, în urma ședinței care a avut loc astăzi, 22 septembrie, opt localități din județul Arad sunt, în continuare, considerate cu factor de risc. Patronii restaurantelor de acolo sunt obligați să țină lacătul pe ușă încă 7 zile, până la o reanalizare a situației.
„Având în vedere incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile din localitățile județului Arad unde a fost depășit pragul de 1,5/1.000 locuitori, se dispune suspendarea activității cu publicul, pe o durată de 7 zile (începând cu data de 23.09.2020 și până la data de 29.09.2020 orele 2400), a tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, din următoarele localități: Lipova, Almaș, Cărand, Dieci, Iratoșu, Seleuș, Vărădia de Mureș și Vinga”, se arată în comunicatul emis de Prefectura Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)