„Practica Apple Inc încalcă legile concurenței”, declară autoritatea de reglementare a concurenței din Olanda





Principala autoritate de reglementare a concurenţei din Olanda a declarat că Apple Inc a încălcat legile concurenţei şi a făcut modificări ale politicilor de plată în App Store, conform deciziei publicate vineri, 24 decembrie, notează Reuters Compania riscă o amendă de până la 50 de milioane de euro (56,6 milioane de dolari) dacă nu se conformează. Apple a primit termen până pe 15 ianuarie pentru implementarea modificărilor, se arată într-o declaraţie a autorităţii olandeze de reglementare ACM.
Practica Apple de a cere dezvoltatorilor de aplicaţii să-şi folosească sistemul de plată în aplicaţie şi să plătească comisioane de 15% până la 30% pentru achiziţiile de bunuri digitale a fost analizată de autorităţile de reglementare şi legiuitorii din întreaga lume. În 2019, a fost lansată o investigaţie a Autorităţii pentru Consumatori şi Pieţe din Olanda (ACM) pentru a afla dacă practicile Apple au reprezentat un abuz de poziţie dominantă pe piaţă. Ulterior ancheta s-a restrâns pentru a se concentra în primul rând pe aplicaţiile de pe piaţa de întâlniri (dating), inclusiv pe proprietarul Tinder, Match Group Inc.
„Nu suntem de acord cu ordinul emis de ACM şi am depus o contestaţie”, a spus Apple într-un comunicat. Acesta a adăugat că „Apple nu are o poziţie dominantă pe piaţa distribuţiei de software din Olanda, a investit resurse extraordinare, ajutând dezvoltatorii de aplicaţii de întâlniri să ajungă la clienţi şi să prospere în App Store”.
Decizia din Olanda vine după ce producătorul de iPhone a pierdut lupta în Coreea de Sud pentru a opri o lege care impune furnizorilor importanţi de platforme de aplicaţii, precum Apple şi Google Alphabet Inc, să permită dezvoltatorilor de aplicaţii să folosească servicii de plată terţe.
Citeste mai mult: adevărul.ro
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)