Jurnalismul sportiv, dar și cultural, nu moare atâta timp cât pe lângă noi se află oameni, jurnaliști, scriitori sau poeți ca și Florin Matei. Pentru cei care nu îl cunosc, spun că Florin Matei este unul dintre cei mai vechi și cei mai buni jurnaliști sportivi ai Aradului, unul care a văzut copil fiind și UTA lui Domide, dar și ceea ce a urmat mai ales după anii 2000 în fotbalul autohton.

S-a născut în urmă cu ceva mai bine de cinci decenii în zona Bradului, iar prima lui dragoste, fotbalistic vorbind, a fost Aurul Brad, acea echipă în galben-negru care făcea zile fripte echipelor arădene, cu jucători purtând jambiere galben-negre cu dungi pe verticală. S-a mutat apoi la Arad și s-a îndrăgostit iremediabil de UTA, mai precis de ceea ce era odinioară UTA.

După ani de zile petrecuți la mai multe publicații, Florin – pe care în ciuda diferenței de vârstă îl consider un prieten -, s-a remarcat la Fotbal Vest, săptămânalul care rezistă de câteva decenii pe plaja presei scrise, ziarul care nu a renunțat niciodată la adevăratul jurnalism sportiv: cronici, analize, statistici, informații.

Nu a obosit, dar i s-a făcut lehamite de unele aspecte care i le-au servit acest sport pe care îl iubește de când a văzut primul meci de fotbal și îl va iubi până va pleca din această lume. Tocmai din această lehamite, Florin s-a hotărât să scrie, dar nu despre fotbalul lui Becali, Fănel, Gigel sau Romel, ci despre fotbalul care odinioară zâmbea… Da, Fotbalul care odinioară zâmbea este titlul primei cărți scrise de Florin Matei, un jurnalist sportiv care scrie poezii, epigrame, dar este și un mare priceput al cuvintelor încrucișate.

Despre cine este Florin Matei în peisajul sportiv arădean ne spun fotografiile de mai jos. Pe o căldură toridă, peste 40 de grade Celsius la umbră, 60 de oameni au decis să își părăsească confortul și să ia drumul Consiliului Județean acolo unde aseară a fost lansată cartea, într-o sală în care aveam de toate, chiar și toate gradele, atât era de cald…

Am văzut foști mari fotbaliști în frunte cu Gigi Domide, cu Roli Nagy și alții, am văzut vechi jurnaliști ca Vio Muscă, Petre Don, Nelu Hamza, foști și actuali arbitrii, dar și mulți oameni care iubesc sportul sau cartea și atât. Lângă Florin au fost prietenii săi. Ei au fost cei care au vorbit.

De unde i-a venit ideea? Din parc… Din parcul de lângă lacul de la Podgoria, acolo unde el și mogâldețele sale, cu care doar el vorbește, au avut un dialog:

„- Florin, dar tu de ce nu mai scrii despre fotbal?

– Pentru că m-am săturat de fotbalul lui Gigi Becali, al verilor săi tot, Becali, al lui Jenel, al lui Gigel sau Romel.

– Florin, atunci de ce nu scrii despre Domide? Despre Coraș? Despre Gaica sau despre Hamza?”

Această ultimă întrebare a mogâldețelor lui Florin l-au făcut pe proaspătul scriitor, vechiul jurnalist, să scrie despre fotbalul cu care a crescut, el și mulți dintre cei aflați în sală, din păcate foarte puțini tineri. A scris despre fotbalul care avea farmec, despre fotbalul din Diviziile B și C care în acea vreme aveau o medie de spectatori dublă comparativ cu meciurile primei ligi din zilele noastre.

Florin Matei are multe calități, dar printre cele mai importante este cea că are mereu cuvintele la el. În discurs, în dialogurile cu prietenii, în articole, iar acum în prima lui carte. Le folosește cu dibăcie și toate au sens. Citindu-i cartea am putea crede că ceea ce a făcut Florin este simplu, foarte simplu. Dar nu e, dimpotrivă. E precum la fotbal: pare simplu când îl vezi jucat de Barcelona, Real sau Bayern. De ce pare simplu? Pentru că acolo este extrem de multă calitate, așa cum, transpusă în scris, aceeași calitate o vedem și în scrierea lui Florin.

Felicitări Florin Matei! Oameni ca tine ne arată că poveștile adevărate nu mor niciodată.