Povestea de succes a unei familii care deschide istoria economiei private arădene





Fiindcă fanfara cântă doar pentru primul loc, trebuie precizat de la început că familia Medinţu a înregistrat în Arad prima societate comercială cu răspundere limitată la Oficiul Registrului Comerţului, abia înfiinţat în 1991. Ambii soţi, Gheorghe şi Ardeniţa, sunt ingineri de profesie, absolvenţi ai aceluiaşi Institut de agronomie Bucureşti, cu deosebirea că Ardeniţa Medinţu este licenţiată în economia comerţului şi turismului şi specialist în design interior şi amenajări.
După doar trei ani se năştea unul dintre cele mai mari proiecte de afaceri din municipiu, care astăzi este şi cea mai veche afacere locală, devenind chiar un reper în economia arădeană şi ale pieţei din vestul ţării: Complexul comercial Jackson Bazar. Situat aproape în centrul oraşului, lângă Spitalul judeţean şi cu intrare de pe două străzi, Feleacului şi Trestiei, Complexul Jackosn Bazar este locul în care mici şi mari comercianţi oferă spre vânzare cele mai diversificate mărfuri şi servicii: de la obiecte de îmbrăcăminte şi aparatură casnică, până la instalaţii de iluminat, bricolaj şi piese auto. Pe scurt, oferta celor peste 300 de standuri găzduite de Complexul Jackson Bazar acoperă o paletă atât de largă încât este imposibil să nu te lipeşti de-o cumpărătură, ba din necesitate, ba din pură curiozitate. Complexul Jackson Bazar este chiar o bursă a puterii de cumpărare a arădenilor. Bineînţeles a celor care acoperă cerinţele pieţei medii de cumpărare. Managerul Complexului, Ardeniţa Medinţu, ne-a declarat că printre cumpărătorii cotidieni pot fi zăriţi clienţi din diverse categorii sociale, ceea ce denotă că situaţia economică actuală a egalizat şi cererea şi oferta.
Fiecare familie este o imaginară carte de istorie în miniatură. Dacă ar fi să o deschidem pe cea a familiei Medinţu, cam la fiecare pagină am găsi câte ceva despre fiecare dintre cele câteva zeci de proiecte de afaceri pe care le-a dezvoltat în Arad. De la participarea activă la edificarea unor importante construcţii ale altor centre comerciale, cum ar fi Kaufland, Atrium Mall, Galeria Mall sau Market Alfa şi până la realizarea altor proiecte de anvergură economică. La un moment dat, printre proiectele lui Gheorghe Medinţu a figurat şi reabilitarea clădirii de patrimoniu Cazinoul Arad şi un club în incinta Ştrandului Neptun din Arad, Party Club. Ca proiecte de amenajare pot fi enumarate Piaţa Auto, iniţierea Parcului Logistic Transilvania şi Prologis, dar şi amenajarea şi vânzarea terenului pentru retailerul Dedeman.
La finele anului 2014 familia a reuşit deschiderea celei mai mari parcări de tiruri din Vestul României. Desfăşurată pe o suprafaţă de 5 ha şi având o capacitate de peste 400 de tiruri, parcarea este dotată cu grupuri sanitare pentru şoferii profesionişti, dar asigură şi servicii conexe, cum ar fi încheieri deasigurări, vânzări de rovignete, spălătorii pentru camioane, schimb valutar, 4 magazine alimentare, căsuţă pentru obiecte de artizanat, magazin de piese auto pentru camioane, bar-restaurant şi un fast-food. Situată la ieşirea din Arad, spre Pecica, la doar 700 de metri de urcarea pe Autostrada A1 şi beneficiind şi de o staţie de carburanţi Petrom, parcarea este păzită şi luminată, conferind siguraţă clienţilor, dar oferă şi toalete, duşuri şi internet pentru şoferii de tiruri.
O altă afacere de succes, dezvoltată de Gheorghe şi Ardeniţa Medinţu încă din 1999, este Hotelul Jackson, situat la doar 50 de metri de Punctul de Control Vamal Nădlac. Chiar în apropierea hotelului funcţionează şi o parcare de tiruri, cu o capacitate de 200 de camioane cu remorcă, care este dotată şi cu grupuri sanitare şi duşuri pentru tranzit. Construcţia hotelului este nouă, cu interioare moderne, şi beneficiază de 30 de camere cu pat matrimonial, 6 camere cu două paturi şi două camere cu câte 4 paturi. Hotelul Jackson asigură clienţilor toate facilităţile pe care şi le-ar dori: aer condiţionat, televiziune prin satelit, telefon în cameră, acces internaţional la telefon, minibar, parcare păzită, spălătorie auto, acces pentru handicapaţi, internet, bar de zi, bar de noapte, room service, restaurant, seif şi, nu în ultimul rând, un serviciu greu de găsit pe piaţa hotelieră arădeană, permisul cu animale de companie. Managerul, Crăciun Viorica, ne-a declarat că Hotelul Jackson de la Nădlac a devenit în timp un punct de reper şi un popas aşteptat pentru şoferii de cursă lungă.
În imediata vecinătate a Hotelului Jackson de la Nădlac, s-a dezvoltat un alt proiect al familiei Medinţu: Restaurantul Rustic.Numele nu a fost ales întâmplător. Fiind în calea drumeţilor moderni, restaurantul este amenajat păstrând o linie de design inspirată din vechile hanuri haiduceşti, cu o ambianţă rustică, meniul fiind dominat de mâncăruri tradiţionale româneşti. Programul restaurantului a fost adaptat şi conceput pentru traficul intens de frontieră, servirea fiind asigurată non-stop.
Sfera ofertelor de servicii către alţi comercianţi care doresc să îşi dezvolte o afacere s-a umplut recent şi cu amenajarea Complexului AIMZ, situat pe Drumul Naţional Arad-Curtici, la km 4. Fosta fermă a fost amenajată ca spaţii de depozitare şi de producţie, dispunând de circa 120.000 de metri pătraţi de închiriat. În incintă funcţionează deja diverse societăţi comerciale care oferă servicii de vulcanizare, colectare deşeuri, tâplărie, logistică, producţie de pavele, amabalaje de carton, service auto, lucrări în fier forjat, producţie de mobilă şi depozit de anvelope. Complexul AIMZ dispune şi acum de spaţii de închiriat, amenajate sau neamenajate, precum şi terenuri de închiriat.
Un spaţiu similar, cu ofertă similară de închiriere de spaţii în 7 hale amenajate, cu o suprafaţă de 1200 de metri pătraţi fiecare, este situat în Arad, lângă şoseaua de centură, în spatele staţiei de carburanţi Lukoil. Halele au acces la utilităţi.
Din anul 2012 afacerile familiei au abordat şi un alt domeniu de activitate, deschizând o exploatare într-o carieră de piatră. În satul Tălagiu, comuna Pleşcuţa, în judeţul Arad, pe o suprafaţă de 5 hectare, se extrage andezit, o piatră care se pretează pentru construcţia de drumuri, terasamente, căi ferate, poduri sau pentru pavaje. Cariera este structurată pe trei terase şi este disponibilă şi pentru închiriere, ori este oferită pentru un parteneriat în exploatare.
Perla proiectelor de dezvoltare iniţiate de Gheorghe Medinţu este Cartierul Verde, una dintre primele şi cele mai atrăgătoare zone rezidenţiale din Arad. Numele cartierului spune aproape totul despre el, fiind invadat de spaţii verzi.
Pe o suprafaţă de 5 hectare, Cartierul Verde reuneşte 120 de case, cu 2,3 sau 4 dormitoare, fiecare având o curte proprie. Unicitatea zonei rezidenţiale constă în parcul central, în care este amenajată şi o piscină, dar şi un heleşteu cu nuferi.
Cartierul este supravegheat video şi dispune de toate utilităţile, fiind şi unul dintre cele mai curate din Arad. Deşi este destul de aproape de drumul naţional 79, având acces direct la acesta, cu benzi de accelerare şi decelerare, liniştea asigurată de spaţiile verzi îndeamnă la confort unui acasă.
Există şi intenţia de extindere a Cartierului Verde cu încă 10 hectare, însă deocamdată cea mai proaspătă ofertă este concretizată într-o clădire amenajată modern, disponibilă pentru închiriere sau pentru vânzare. Suprafaţa acesteia este de 1000 metri pătraţi, pe două nivele, Parter şi Mansardă, plus încă 2000 de metri pătraţi de teren, inclusiv o parcare şi o terasă. Imobilul este utilat şi racordat la utilităţi, având 25 decamere pregătite pentru a fi locuite, cu mobilier de hotel. Dispune de o sală de mese, sală de spălat rufe. Camerele au acces la toalete şi la băi.
Cartierul Verde găzduieşte şi magazinul de mobilă clasică Galeria Royal. Magazinul a mijlocit, printre altele, şi mobilarea sălii de spectacole a Operei din Iaşi, dar şi alte săli de spectacole din ţară, precum şi hoteluri care au ales acest tip de mobilier.
(P)
Comentariile portalului
= VAI -- CUM ASA ? -- NU AU MAI FUNCTZIONAT PROTOCOALELE INTRE JUSTZIA ARAD SI NOBILIMEA CU EPOLETZI ? == ALOO SRI -- CE FACETZI ?
Și dacă scriu ni-no, ni-no te superi.
Rezultatul alegerilor arată clar situarea Aradului în urma jud. Timiș și Bihor. E consecința politicii duse de Falcă... Asta e una! Dar să vezi oameni simpli, muncitori, dar slab (...)