Poșta Română a trimis o carte ce era destinată pentru Mangalia, în Mongolia. Cât i-a trebuit cărții să ajungă la adresa corectă





Un plic ce conținea o carte a făcut șase luni de la București la Mangalia deoarece poșta l-a trimis mai întâi în Mongolia, adică la mii de kilometri distanță față de destinatar.
Deși distanța dintre București și Mangalia este de doar 260 de kilometri și se poate parcurge în câteva ore, poșta a reușit performanța de a duce un colet din capitală la malul mării în șase luni. Explicația acestui termen foarte lung este inscripționată chiar pe plic: coletul a ajuns, mai întâi, în Mongolia, adică la peste 5.700 de kilometri depărate de destinatar.
Coletul conținea volumul „Discurs despre economia politică” a lui Jean-Jacques Rousseau, în traducerea Veronicăi Lazăr. Chiar ea este cea care a trimis prin poștă cartea către o persoană din Mangalia.
„Un volumaș din Rousseau, trimis de la București în iulie, ajuns de sfîntul Crăciun. Trimis la Mangalia, interceptat în Mongolia. Așa se întîmplă în istoria ideilor. Ajung missent pe cine știe unde, și apoi ne mirăm”, spune Veronica Lazăr pe contul său de Facebook.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)