„Porți deschise” la Tribunalul, Judecătoria și Serviciul de Probațiune Arad





Comunicat. „Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Vă aducem la cunoştinţă că, reprezentanţii mass-media, justiţiabilii, elevii şi studenţii care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum şi orice persoană interesată, sunt invitaţi să participe la evenimentul intitulat „Porţi deschise”, organizat de Tribunalul Arad, Judecătoria Arad şi Serviciul de Probaţiune Arad, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, care va avea loc vineri, 26 octombrie 2018, începând cu ora 09:00, la sediul de pe strada B-dul General Vasile Milea, nr. 2 – 4, Mun. Arad.
În cadrul acestui eveniment, participanţii vor avea ocazia să afle ce se ascunde în spatele uşilor sălilor de judecată şi a muncii cu legea, circuitul unui dosar, etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze, precum şi alte aspecte privind activitatea de judecată.
În baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, începând cu ora 09:00, un grup de elevi din clasa a XI – a din cadrul Colegiului va simula un proces civil, în sala de judecată 2, situată la parter.
Acest eveniment are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre modul de funcţionare a justiţiei şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili”.
Foto: Arhivă
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)