luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ponta ar putea pleca din nou în Turcia pentru a se opera

    de - | 24 iulie 2015, 7:56 AM | Naţional

    0

    Premierul Victor Ponta a precizat, joi, că este posibil să plece în Turcia pentru câteva zile, pentru o nouă intervenţie chirurgicală la genunchi, situaţie în care Gabriel Oprea va fi, din nou, premier interimar, scrie România Liberă

    „Este foarte posibil să mai trebuiască să mai fac încă o operaţie la genunchi, dar nu e nimic atât de grav ca data trecută, e doar ce nu s-a reuşit data trecută”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

    Premierul a precizat că dacă va lipsi vicepremierul Oprea îl va înlocui timp de câteva zile. Victor Ponta a spus că de data aceasta nu va mai fi vorba de câteva săptămâni de repaus, ci doar de câteva zile.

    „Cei care au mai avut probleme cu meniscul ştiu că în câteva zile, de data asta lucrurile sunt bine”, a spus premierul pentru România TV.

    Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng, şi s-a întors în ţară la 8 iulie, după o absenţă de aproape o lună.

    În această perioadă, conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.

    În 15 iunie, în ziua în care era operat la clinica din Turcia, Victor Ponta fusese citat să se prezinte în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că este urmărit penal pentru trei infracțiuni, în dosarul lui Dan Șova.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă premierului Victor Ponta, în 5 iunie, că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

    La întoarcerea în ţară, pe 13 iulie, Ponta s-a prezentat la DNA, pentru audieri, şi a fost pus sub inculpare. Ponta afirma, la ieşirea de la DNA, că va reveni pentru audieri în luna august, când se va finaliza expertiza financiar-contabilă dispusă în cauză.

    La scurt timp, a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al PSD, care a fost preluată de Liviu Dragnea, ales de Comitetul Executiv Naţional al PSD în defavoarea Rovanei Plumb.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.