Pompierii, în alertă. A luat foc o hală a unei firme din Beliu





Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad informează că sâmbătă seara, în jurul orei 20:45, a izbucnit un incendiu la o hală a unui operator economic din localitatea Tăgădău (sat aparținător de comuna Beliu).
La fața locului s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Ineu cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD, încadrate cu 13 salvatori.
În sprijinul forțelor acționează și pompierii voluntari ai SVSU Craiva.
Incendiul se manifestă în interiorul halei, construită din panouri termoizolante, cu degajări de fum.
Nu sunt înregistrate victime.
Update
ISU revine cu informații asupra incendiului, precizând că hala este situată în localitatea Beliu, nu în localitatea Tăgădău, așa cum s- menționat inițial.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul halei cu rol de brutărie, la nivelul cuptorului de pâine și al mobilierului, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga construcție.
Intervenția promptă a pompierilor arădeni a făcut ca incendiul să fie localizat în scurt timp, limitând astfel pagubele materiale.
În aceste momente pompierii acționează pentru stingere și îndepărtarea efectelor negative ale incendiului.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În momentul producerii incendiului nu se află nicio persoană în interiorul halei”, a transmis ISU.
Update 2
Pompierii au reușit să lichideze incendiul în jurul orei 22:15. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este