joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pompierii au salvat o casă din Aldești. Tavanul de lemn al acesteia a luat foc

    de Special Arad | 14 ianuarie 2023, 9:38 AM | Știri Arad

    0

    Comunicat ISU. În această dimineață, în jurul orei 07:00, pompierii militari ai Detașamentului Sebiș au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Aldești.

    La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul tavanului din lemn al casei, pe o suprafață de aproximativ 4mp, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință.

    Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite, salvând astfel casa.

    Din fericire nu s-au înregistrat victime.

    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic produs de burlanul metalic de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.