Polițistul Remi Macarie a murit la trei zile după un groaznic accident! (FOTO)





Remi Macarie, un poliţist în vârstă de 26 de ani, din comuna Sarmizegetusa, a murit în spital, după mai multe zile de suferinţă. Tânărul a fost implicat într-un accident grav, după ce maşina pe care o conducea a rămas fără frâne, iar el a sărit din ea.
Remi a murit în spital, la trei zile de la accidentul în care a fost implicat. Tânărul de 26 de ani era poliţist în comuna Sarmizegetusa. Sâmbătă, tânărul polițist a trecut prin momente cumplite după ce, în timp ce conducea un microbuz, pe drumul dintre zona turistică Vâlcan şi municipiul Vulcan, frânele maşinii au cedat. Remi nu a mai putut stăpâni maşina în pantă, pe drumul judeţean care se încovoaie pe marginea râpelor, şi a decis pe moment să sară din ea. Microbuzul a trecut, însă, cu roţile din spate peste trupul tânărului şi l-a accidentat grav, oprindu-se apoi într-un parapet, scrie Adevărul.
În urma accidentului, victima a fost adusă la Spitalul municipal Vulcan, unde a fost diagnosticată cu fracturi ale membrelor superioare, multiple contuzii, dar şi otoragie (hemoragie), fiind internat ulterior pe secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Petroşani. „Am fost înştiinţaţi că victima accidentului rutier a decedat”, a informat Laura Bradu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, scrie adevarul.ro.
FOTO: facebook.com
Comentariile portalului
Plangere la Politie si smardoiasul sa faca o vizita la Beciul Domnesc.
Cu mare regret am observat că nu ne mai frecventați.... din păcate, ceea ce nu ați înțeles la momentul în care a început să vă jignească (...)
Dacă are acceptul lui Falcă acest individ crede că poate să facă orice îl taie capul trebuie demolată această construcție ilegală și o amendă care să l usture chiar ș (...)