Polițiștii arădeni, în stradă de Crăciun și Anul Nou





Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad anunță că „în zilele libere din perioada 24 decembrie 2024 – 8 ianuarie 2025, mai mult de 100 de polițiști, de la toate structurile operative, vor fi la datorie în fiecare zi, suplimentar față de efectivele zilnice, pentru menținerea ordinii publice și prevenirea accidentelor rutiere. Polițiștii de ordine publică, rutieră și alte structuri operative vor fi în stradă în această perioadă, la evenimentele cultural-artistice, în zonele aglomerate și în zona lăcașelor de cult, pentru a preveni evenimentele care ar putea perturba ordinea și liniștea publică, precum și pe șosele, pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor rutiere”.
Pentru sărbători liniștite, IPJ Arad vă recomandă:
Nu oferiți informații necunoscuților, personal sau prin postări pe rețele de socializare, despre bunurile pe care le dețineți în imobilul în care locuiți sau despre vecini;
– Nu comunicați date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe rețele de socializare. Discutați aceste aspecte doar cu cei în care puteți avea încredere;
– Atunci când sunteți plecați, nu lăsați deschise geamuri, terase sau balcoane care ar putea facilita accesul în locuință.
– La cumpărături, evitați, pe cât posibil, să aveți asupra dumneavoastră sume mari de bani. Doamnelor le recomandăm să fie atente la genţi/poşete, iar domnilor să păstreze portofelul în buzunarul interior de la piept al hainei;
– În magazine, nu lăsați poșete, portmonee, telefoane sau alte bunuri de valoare în cărucioarele de cumpărături, dacă nu le suprevegheați permanent;
– Folosiți locurile de parcare special amenajate și nu lăsați în vehicul, la vedere, bunuri
de valoare, chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
– Nu lăsați la vedere, sau în torpedou, documente personale sau ale autoturismului;
– Asigurați-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiți mașina și acționați
închiderea centralizată;
– În mulțime, la concerte sau la târgurile de sezon, dacă vă însoţesc copii, nu-i lăsaţi nesupravegheaţi, explicați-le că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că
trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă; de asemenea, învăţaţi-i cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăcesc, asiguraţi-vă că aceştia cunosc numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora;
– Dacă alegeți să plecați din localitate, nu porniţi obosiţi la drum, folosiţi centura de siguranţă şi, când e cazul, scaunul pentru copii. Ţineţi în maşină vestă şi triunghiuri reflectorizante, extinctor şi trusă de prim-ajutor;
– Verificaţi starea tehnică a autoturismului şi asiguraţi-vă că aveţi documentele obligatorii la dumneavoastră;
– Înainte de a pleca la drum, interesați-vă de condițiile meteo din zonele ce urmează a fi traversate, precum și situația traseului pe care urmează să vă deplasați. Informații în timp real despre trafic pot fi găsite la secțiunea INFOTRAFIC de pe pagina Poliției Române;
– În stațiile peco, nu lăsați autoturismul neasigurat în timpul achitării contravalorii combustibilului;
– Respectați regulile de circulație rutieră și recomandările polițiștilor.
Comentariile portalului
A facut insulita pe Lac? A facut. E sufi pt anul acesta.
Un articol care DOARE...
Ce ai vrea sa afli?