Polițiștii arădeni s-au… ceaunit timp de două zile, la casa lor
La Casa IPA, din Băile Lipova, s-a desfășurat deja tradiționala competiție – nu doar – gastronomică ce adună în jur de 300 de polițiști în jurul ceaunelor, în curtea cochetului sediul al sindicaliștilor din Asociația Internațională a Polițiștilor. Vineri a început cu primele probe și sâmbătă seara s-a încheiat cu un foc de tabără acest eveniment, care le-a prilejuit cadrelor din Ministerul de Interne să se întreacă în degustări de tot felul și, desigur, să socializeze „live” într-un cadru colegial, în propriul lor club.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)