miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Polițiștii arădeni, în acțiune de prevenire la „Liceul cu Program Sportiv” din Arad

    de Andrada Bobiș | 11 noiembrie 2022, 8:11 AM | Educaţie | Știri Arad

    0

    În cursul zilei de joi, 10 noiembrie a.c., la Liceul cu Program Sportiv din Arad, elevii claselor terminale au participat alături de cadrele didactice, doamna director și invitații lor, la o dezbatere pe tema prevenirii traficului și consumului de droguri.

    În prezent, grija cea mai mare a tuturor părinților, dar și a cadrelor didactice din licee, este ca adolescenții să fie mereu în siguranță și feriți de toate pericolele la care pot fi expuși.

    Datorită implicării cadrelor didactice din acest liceu, activitatea susținută joi a fost un real succes și de impact.

    Reamintim și faptul că Liceul cu Program Sportiv din Arad a fost gazda primelor activități din cadrul Proiectului Educațional Antidrog „Viața și sănătatea ta sunt pe primul loc„, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al Județului Arad, cu implicarea domnului Florin Bâșcă.

    Proiectul îşi propune să implementeze un program multidisciplinar de educaţie antidrog care să implice atât elevii, cât și părinţii și cadrele didactice. Cum să reziști presiunii negative a anturajului și cum să spui nu, dar și drumul unui consumator de droguri au fost temele dezbătute împreună cu elevii în cadrul întâlnirii de joi.
    De asemenea, s-a amintit și un subiect sensibil: care sunt riscurile consumului de droguri asupra sănătății elevilor, ei conștientizând cu adevărat ce înseamnă acest lucru. Tocmai acesta a și fost scopul principal al întâlnirii polițiștilor cu elevii: să-și asume decizia de a nu consuma droguri, prin sublinierea consecinţelor negative şi prin scoaterea în evidenţă a consecinţelor pozitive ce apar odată cu refuzul asumat de a nu consuma stupefiante. Totodată, am avut onoarea să-i avem invitați la prima întâlnire din acest an școlar, pe lângă reprezentantul CPECA, domnul Bâșcă Florin, și reprezentanți ai IPJ Arad, Biroul Siguranță Școlară, pe comisar șef Cezar Șerbănică, agent șef Tocan Ciprian, subinspector psiholog Rus Olivia, dar și reprezentantul DGASPC, insp. Roșca Sorin”, a precizat pentru Special Arad, doamna director Moțiu Alina, care împreună cu doamna profesor Biț Lavinia coordonează toate activitățile propuse în proiectul amintit mai sus.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.