Polițiștii arădeni au reținut trei tineri bănuiți de trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor
Comunicat Ieri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au efectuat două percheziții domiciliare, într-un dosar de trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor.
În urma perchezițiilor domiciliare, desfășurate în localitatea Satchinez (județul Timiș), au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, 3 dintre persoanele conduse la audieri fiind bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor.
Trei bărbați, cu vârste între 21 și 27 de ani au fost reținuți, din cercetări reieșind că, în perioada 2019-2020, prin metoda loverboy, ar fi recrutat mai multe victime minore și majore.
Prin exercitarea de acte de violență, le-ar fi obligat să practice prostituția în mai multe apartamente închiriate în municipiul Timișoara. Banii obținuți din prostituție ar fi fost însușiți de cei în cauză.
În baza probatoriului administrat, pe numele celor trei bărbați, magistrații Tribunalului Arad au emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)