Polițiști de frontieră trimiși în judecată după furtul a peste 9 milioane de țigarete din camera de corpuri delicte de la Turnu
Polițiștii de frontieră implicați în furtul a 921 de baxuri de țigări de contrabandă din Camera de Corpuri Delicte a Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au fost trimiși în judecată.
Ancheta desfășurată de procurori a scos la iveală o amplă activitate infracțională, desfășurată pe parcursul a aproape un an, cu un prejudiciu de peste 6,2 milioane de lei, adus bugetului de stat.
Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2024 – iunie 2025, inculpatul Vultur Marcel Ioan (V.M.I.), polițist de frontieră în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad – Sectorul Poliției de Frontieră Turnu, ar fi folosit fără drept cheia Camerei de Corpuri Delicte și ar fi sustras în mod repetat baxuri cu țigarete nemarcate fiscal. În total, acesta ar fi furat 921 de baxuri și 41 de cartușe de țigări, fiecare cartuș conținând 10 pachete a câte 20 de țigarete, rezultând un total de 9.218.200 de țigarete.
Țigările sustrase au fost ulterior valorificate cu sprijinul unui coleg, Tișeanu Gabriel (T.G.), tot polițist de frontieră în cadrul aceluiași sector. Conform procurorilor, cei doi ar fi avut o înțelegere prealabilă: T.G. ar fi distras atenția colegilor în timpul sustragerilor, ar fi acționat ca antemergător, ar fi asigurat paza și ar fi facilitat depozitarea și comercializarea țigaretelor, inclusiv prin identificarea de cumpărători.
Înțelegere pe țigările furate
Unul dintre cumpărători ar fi fost inculpata A.A.O. Ancheta arată că, în luna septembrie 2024, aceasta ar fi încheiat o înțelegere cu V.M.I., după ce T.G. i-ar fi prezentat posibilitatea achiziționării unor baxuri de țigări provenite din Camera de Corpuri Delicte. În perioada septembrie 2024 – iunie 2025, A.A.O. ar fi cumpărat 906 baxuri de țigarete nemarcate și 41 de cartușe, însumând 9.068.200 de țigarete, despre care știa că provin din săvârșirea unei infracțiuni și pe care le-a deținut în vederea comercializării clandestine.
Ancheta a mai stabilit că, în noiembrie 2024, inculpatul S.A.S., gestionar al Camerei de Corpuri Delicte, ar fi întocmit o „Declarație de inventar” în care a consemnat, contrar adevărului, că toate bunurile și valorile aflate în gestiunea sa se găsesc în spațiile menționate. În document au fost incluse și țigaretele nemarcate depozitate în clădirea administrativă a Punctului de Trecere a Frontierei Turnu, deși o parte semnificativă fusese deja sustrasă. Declarația a fost dată pe proprie răspundere în fața unor funcționari publici, membri ai comisiei de inventariere.
Falsurile
În ceea ce îi privește pe inculpații Girigan Vali (G.V.) și C.G.I., și ei polițiști de frontieră, procurorii susțin că, în calitate de membri ai comisiei de inventariere, au întocmit, împreună cu S.A.S., „Procesul-verbal de inventariere anuală – 2024”. Documentul ar fi atestat în mod fals că situația scriptică și cea faptică a bunurilor din Camera de Corpuri Delicte corespund, fără lipsuri sau surplusuri, deși, la acel moment, o cantitate considerabilă de baxuri cu țigări fusese deja furată.
Prejudiciul total cauzat bugetului de stat, rezultat din sustragerea, deținerea și comercializarea celor 921 de baxuri de țigări și 41 de cartușe, este estimat la 6.238.512 lei. Pentru recuperarea acestei sume, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților, precum și poprirea sumelor de bani din conturile acestora.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a anunțat că, la data de 12 ianuarie 2026, a dispus trimiterea în judecată, sub măsura controlului judiciar, a șase inculpați: V.M.I. pentru deținere și comercializare de produse accizabile nemarcate peste limita legală și furt calificat, ambele în formă continuată; T.G. pentru complicitate la aceste infracțiuni; A.A.O. pentru deținerea și comercializarea de produse accizabile nemarcate, în formă continuată; S.A.S. pentru fals în declarații și fals intelectual, iar G.V. și C.G.I. pentru fals intelectual.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)