miercuri, 19 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Poliția Locală a dat amenzi de peste 15.000 lei cetățenilor din Alfa și Confecții din cauza deșeurilor

    de Special Arad | 5 aprilie 2023, 1:41 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Începând cu luna februarie 2023, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au intensificat patrularea în cartierele Alfa, respectiv Confecții, în zona insulelor ecologice, în vederea depistării persoanelor care nu colectează selectiv deșeurile.

    În acest sens, agenții constatatori din cadrul Biroului Protecția Mediului și cei din cadrul serviciilor de ordine publică au aplicat, doar în aceste două cartiere, 34 de sancțiuni contravenționale, în sumă de 15.300 lei, pentru încălcarea prevederilor HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad.

    Astfel, au fost identificate și sancționate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu nereguli ale utilizatorilor privind menținerea curățeniei în jurul platformelor, executarea operațiunii de colectare în recipientele cu care sunt dotate punctele de colectare, conform sistemului de colectare stabilit de administrația publică locală, colectarea separată a deșeurilor reciclabile rezultate din activitățile desfășurate, menținerea în stare de curățenie a spațiilor și a recipientelor de colectare.

    Direcția Generală Poliția Locală Arad desfășoară continuu o activitate de monitorizare a abandonului de deșeuri și eliminării acestora în afara spațiilor autorizate în acest scop. O atenție specială a fost acordată cartierelor Alfa și Confecții, unde au fost amplasate recent noile platforme de colectare selectivă. Echipajele patrulează atât dimineața, cât și în cursul după amiezii, dând curs atât sesizărilor adresate de cetățeni cât și semnalărilor Dispeceratului Poliției Locale în momentul surprinderii cu ajutorul camerelor de supraveghere, în jurul platformelor, a persoanelor care nu se conformează prevederilor legale.

    În unele situații, echipajele DGPL, deși sesizate de dispeceri, ajung la fața locului în câteva minute, interval de timp suficient pentru ca respectivii contravenienți să dispară. Surprinderea în timp real a făptuitorilor și dislocarea rapidă a echipajelor este chiar mai dificilă în timpul nopții. Cu toate acestea, numărul semnificativ de sancțiuni aplicate în două luni și îmbunătățirea modului de utilizare a platformelor, precum și a frecvenței eliberării acestora de către operatorul de salubritate, reflectă succesul de etapă al acestui proiect implementat de Primăria Municipiului Arad.

    În paralel, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au inițiat campanii de conștientizare a populației privind colectarea deșeurilor, procedând la împărțirea de pliante cetățenilor din cartierele menționate. Materialele respective conțin recomandări și informații importante privind noul sistem de platforme destinate colectării separate a deșeurilor.

    De asemenea, personalul Biroului Protecția Mediului și al Biroului Evidența Persoanelor din cadrul poliției locale, împreună cu funcționari ai serviciului edilitar din primărie, au organizat, în luna martie a.c., întâlniri repetate cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cărora le sunt alocate noile platforme, în vederea prezentării modului de funcționare a acestora și regulilor care li se aplică.

    DGPL Arad reiterează că fapta utilizatorilor de a nu respecta obligațiile prevăzute de HCLM nr. 297/2015 este sancționată cu amendă cuprinsă între 30-1.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 500-2.500 lei pentru persoanele juridice.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.