Poliția din Săvârșin a prins un hoț căutat pentru 11 furturi





Comunicat. Inspectoratul de Poliție a Județului Arad informează despre prinderea unui hoț pentru 11 infracțiuni de furt calificat. La data de 31 iulie, în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre o persoană cu un bagaj voluminos, bănuit de furt, pe o stradă din Ilteu.
În urma deplasării la fața locului, a fost depistat un bărbat, de 31 de ani, din județul Maramureș, care, în urma controlului bagajelor, avea asupra sa 5 cabluri electrice, cu inserție de cupru.
Din cercetările efectuate de polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lipova, a reieșit că, în perioada 22 iunie – 31 iulie a.c., bănuitul ar fi sustras de la diferite imobile, din județ, cabluri cu inserție de cupru, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, pe numele acestuia fiind emis de magistrații Judecătoriei Lipova un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Comentariile portalului
CE FAIN: TRENUL TRECE SI PRIN CARACAL CU ACEASTA OCAZIE SE POATE VIZITA SI FABRICA DE VAGOANE ARAD DE LA CARACAL CE FAIN
Da, Clubul Sportiv Baschet Arad este același cu echipa cunoscută anterior sub denumirea FCC ICIM Arad. De-a lungul timpului, echipa de baschet feminin din Arad a trecut prin mai (...)
Club sportiv baschet Arad e FCC Icim?