Pola Zilei: Vă place boxul feminin?
Olimpiada de la Paris, așa cum ne așteptam și îi stă bine, merge din scandal în scandal.
Discuțiile contradictorii, ajungând la calificări care nici pe FB nu se simt prea bine, din jurul ceremoniei de deschidere nici nu au avut timp să se stingă și, iată, apare scandalul boxeriței din Algeria. Eu îi spun boxeriță, așa apare oficial, nemaivorbind de faptul că aceste probleme privind sexul în sport nu sunt de ieri de azi.
Diferența față de timpurile nu de mult trecute constă în evoluția științei, a biologiei și geneticii, astfel încât mai nou se pot stabili niște date care înainte erau imposibile. Dar și aici mai este de lucru, ceea ce rămâne este scandalul, în fond ce ar fi un eveniment sportiv planetar fără niște scandaluri bine acoperite. De presă, normal..
În ceea ce mă privește, ce să fac, am făcut ceva box în adolescență, am privit cu îndoială de la început boxul feminin. Nu cred că este un sport adecvat sexului frumos. Multă vreme nici nu a fost promovat, prima participare la Jocurile Olimpice întâmplându-se acum 12 ani la Londra. Nu e vorba de egalitate aici între sexe, ci tocmai de ce le diferențiază. Așa cum băieții nu se înghesuie la gimnastică ritmică, nici fetele nu au ce căuta în ring. Pentru că dacă ne gândim, în boxul masculin sunt interzise loviturile sub centură, numai că la femei feminitatea nu este numai de la brâu în jos.
Așa că nu mă mai insist, vă las libertatea să vă spuneți părerea mai jos, ai noștri mai olimpici decât ai lor. Sau bifând un răspuns prestabilit sau în comentarii.
Gongul!
Comentariile portalului
votati iar PNL!...sau PSD...ca sunt siamezi in comportament.
Cele mai bune au ales cele mai proaste nu au preocupări de ăstea. Trebuia data o lege pt toti
Uauuuu....! Abia acum am apucat să citesc INVESTIGAȚIA!!! . 👏👏👏 Excelentă anchetă. Nota 10+++ !👍👍👍 . Nu, că mi-aș face iluzia că se va întămpla ceva: - instituțiile statului, sunt de mult (...)