Pola Zilei: Mărim ori nu mărim salariile la cei aleși?

Nu noi, desigur, ci ei între ei, așa cum s-a văzut în săptămâna asta. Dar din moment ce noi i-am ales, indirect tot noi le ridicăm și salariile, în fond ei se prevalează de calitatea lor de aleși atunci când votează aceste măriri.
Fără să intrăm prea mult în amănunte, este totuși interesant că înainte de toți se gândesc la ei înșiși în calitate de aleși. Nu la profesori sau bibliotecari – oare mai există meseria asta? – sau alți truditori pentru neam și patrie pentru o sumă acolo cât să le ajungă de la un salariu la altul.
Ei, și în acest context a venit Bibi și a punctat decisiv. Chiar dacă cei care nu îl suportă au vorbit de demagogie și ipocrizie, Bibi, în calitatea sa de primar, nu a semnat mărirea de salariu pentru sine și pentru cei doi vice. De restul nu știm, dar nici nu contează. Cert este că al nostru Bibarț a ajuns știre națională și orice ar zice cei răuvoitori, pe bună dreptate. Foarte interesant că presa nu i-a considerat demagogi pe cei care au acceptat să le mărească salariile, ci pe Bibi, cel care a refuzat acest lucru.
Noi de aici însă îl felicităm și îi urăm la mai mare, încă câteva dintr-astea și n-o să mai aibă probleme cu opoziția regizată de Falcă și compusă din indivizi care nu ar refuza o mărire de salariu nici dacă crapă pământul.
Așadar, ia să vă vedem acum, ce părere aveți, voi, mult mai contabili decât ai lor, ce salarii ați mări și pe care le-ați bloca. Eventual, definitiv…
Comentariile portalului
Potabilă pe hârtie defapt se livrează o apă slab calitativă cu mult clor. La Craiova se laudă că alimentează orașul cu apă de izvor de munte adusă printr-o (...)
Întreb pentru un verișor. Domnul Meszar a fost la meci?
Groaznică încercarcare pt. părinți, dar... Există un imens "dar...": - nu ne ajută cu nimic dacă "băgăm capul în pământ ca struțul" și (...)