Pola Zilei: Cine va moșteni imperiul și puterea lui Falcă?





Se pune problema astfel.
Mai bine zis și astfel, având în vedere că mult așteptata – atât de cel în cauză, cât și de o parte importantă a „meselor arădene” – plecare în politica mare a celui care de aproape 20 de ani domină viața politică arădeană lasă neclarificate două moșteniri.
Prima, a primarului, ar fi relativ simplu de rezolvat, însă conducerea partidului, respectiv controlul asupra a tot ce mișcă național-liberal în județ pune probleme dificile.
De la Bruxelles sau de la București este mai greu să ții ochii pe butelie, ai nevoie sau de un înlocuitor fidel sau, în cel mai bun caz, de unul care duce mai departe moștenirea.
Cam greu, având în vedere că puterea locală în România înseamnă ceva profund mafiotic, prezența permanentă a Nașului, respectiv a oamenilor săi, fiind indispensabilă.
Ar fi bine ca cel care va rămâne în urmă să stingă becul, să preia ambele funcții, în fond, din postul de primar, controlul cu licitații orientate este ca și rezolvat, același lucru putând fi afirmat și despre funcția de președinte CJ, numai că această funcție nefiind eligibilă, depinde întotdeauna de voința omului puternic din partid, adică a președintelui de filială.
Așadar ne trebuie cineva care să poată îngemăna la nivelul artistic al domnului Falcă cele două.
Grea, foarte grea problemă… Să-i luăm la rând:
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)