Pola Zilei: Ce se va întâmpla cu Călin Georgescu?





Chiar dacă fanii domnului Călin Georgescu nu sunt foarte doritori de presă și de jurnaliști și cu atât mai puțin de jurnalism, venim noi, ce să facem, așa e la început de an nou, subiecte puține și alea neinteresante, așadar venim noi cu întrebarea.
Nu de alta, dar ieri s-a desfășurat la București o manifestație pro-Georgescu, chiar dacă cel susținut și aclamat era în avion sau poate deja ajunsese la Frankfurt. A și transmis fanilor de acolo: eu acolo, voi aici, ideea fiind că și domnia sa lucrează pentru Călin Georgescu. Mai precis s-a dus, zice domnia sa, să atace la forurile europene hotărârea CCR de a anula alegerile prezidențiale din Noiembrie.
Cam târziu, credem noi, după ce instituțiile românești i-au înregistrat recursul, mai mult, au și fixat data alegerilor reluate. Așa că nu e de mirare că demonstrația de vineri s-a cam fâsâit cu toată pregătirea de dinainte care a cuprins și Aradul.
Dar ce știm noi, ceea ce este sigur că duminica la București va fi o nouă demonstrație, de data asta mult mai bine organizată, din moment ce e vorba de AUR și de George Simion. Și care zice, mai nou, că nu îl susține pe Georgescu. Dată naibii afacerea!
O țară întreagă așteaptă cu sufletul la gură finalul, cum va fi, ce va fi, cum se va termina această poveste care a început pe TikTok și deja a ajuns, via Frankfurt, și la Bruxelles.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)