Pola Zilei: Ce să mai desființăm în Arad?
E o întrebare acum, după desființarea Pieței Mari, mutarea ei într-o hală încropită la repezeală și situată dosnic și fără perspectivă.
Desigur, lucrurile se mai schimbă într-un oraș, nu asta este problema, ci modul în care se schimbă ele la noi în Arad. Fără rost și fără treabă, așa fiindcă cuiva i-a venit pe scăfârlie să facă un gest așa gratuit care nu schimbă mare lucru, dar cu care te poți lăuda la o adică. Iar dacă se schimbă, se schimbă în rău, desființând lucruri de care ar fi nevoie chiar dacă cei care umblă la butoane nu văd aceste nevoi și nici nu sunt marcate de ele.
Desigur nu piața este prima, din nefericire opinăm că nici nu va fi ultima, se pare că cei care sunt de o vreme la cârma orașului sunt deranjați de toate chestiunile pe care nu le pricep, iar dacă vine vorba de modernizare, eficientizare, primul lor gând îi duce la aceste lucruri, locuri de care ei nu sunt legați și nici nu se vor lega vreodată.
E rău, e foarte rău, vremurile de acum nu avantajează orașul nostru, lucrurile importante trec pe lângă noi cu viteza acceleratului, iar noi, ca niște provinciali incurabili de pe marginea drumului, ne uităm după ele și dăm din mână ca proștii. Apoi ne întoarce la treburile noastre, mimăm că lucrăm și mai facem ceva ca să ne simțim și mai rău. Bine, nu neapărat noi, ci cei pe care i-am ales și care exact atâta au așteptat la inteligența lor.
Așa încât, văzând nenorocirea care încet-încet ne înghite, vă mai întrebăm odată pe Dumneavoastră, ai noștri, mult mai descurcăreți decât ai lor, ce să mai desființeze aleșii noștri ca brazii? Nu de alta, dar să ne simțim și mai mici și mai neimportanți…













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)