Pola Zilei: Ce s-a întâmplat la Port Arthur?





Vă întrebăm pentru că n-avem habar.
Și nu e vorba de bătălia dintre ruși și japonezi din 1904, bătălie care a dat numele vestitului stabiliment de pe Malul Mureșului, ci tocmai de evenimentele din acest loc petrecute joi, ultima zi din iunie.
În mare știm că acolo, în aceea zi, s-au adunat fanii lui Bibi, cunoscut oficial ca primar al Aradului, Călin Bibarț, pentru a sărbători o aniversare de familie, respectiv nunta de argint a cuplului nr. 1 al Aradului de acum. Mă rog, alegerea locului ni se pare de la început ciudată, în fond acolo se organizează festivaluri de folk și altele, locul are un anumit parfum boem prea puțin favorabil ipocriziei politice. Numai că această reuniune a fost tulburată de un grup nechemat, ci trimis, în frunte cu Ghiță Falcă și ciracii, respectiv ciracele, șocul fiind puternic resimțit de cei care au venit să se bucure împreună cu Bibi și soția.
Au fost fețe și lacrimi, iar cei neinvitați au plecat cu coada sau cu cozile între picioare, iar de atunci fiecare dintre participanți spune și susține altceva. Situația e foarte asemănătoare cu ce se întâmplă cu rușii acum în Ucraina, dar așa a fost și acum 120 de ani la Port Arthur, unde au susținut până în ultima clipă că ei au învins.
După care au predat portul – se află în nord-estul Chinei, în Manciuria istorică, pentru cunoscători, se numește acum Lushunku – cam așa cum au plecat și oamenii trimiși de Ghiță Falcă de la Port Arthurul de pe Malul Mureșului.
Așadar, mult mai umblați în operațiuni politice speciale ca ai lor, ce ziceți?
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este