joi, 23 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Când și cum să sărbătorim Aradul (Orod) la o mie de ani?

    de E. Nola | 14 martie 2026, 10:13 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    0

    Când vine vorba de Sergiu Bîlcea, te poți aștepta la lucruri neașteptate. Ultima sa lovitură se referă la ideea de a serba o mie de ani de Arad peste doi ani. În 2028, adică.

    A venit cu ideea imediat după 8 Martie într-o postare pe FB. Cităm ca să nu se spună că avem ceva cu domnul Bîlcea: „1000 de ani de la prima atestare a Aradului, în 1028! Vă propun în următorii doi ani o călătorie în istorie, o retrăire a poveștilor și gânduri despre viitor. „«Arad – 1000 de ani» este un proiect de suflet!”

    1000 de ani de Arad? Confuzia istorică ce stă la baza aniversării milenare planificate de Consiliul Județean

    Bineînțeles, ideea nu vine direct de la domnul Bîlcea, avem bănuieli cine s-a trezit istoric la Consiliul Județean, vicepreședintele săltăreț a venit doar cu promovarea ideii.

    Nu intrăm acum în amănunt – vedeți în articolul de luni – cert este că ideea vine exact ca nuca în perete. Doar atât acum, că nu este vorba de prima atestare a localității, ci eventual a zonei, a teritoriului. Vedeți luni, până atunci însă vă rugăm noi pe voi, ai noștri mult mai istorici decât ai lor, să ne spuneți ce și cum. Dacă e cazul de sărbătoare și dacă da, pentru ce? Ca să știm și noi o treabă și să nu murim proști!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Când și cum să sărbătorim Aradul (Orod) la o mie de ani?

    Distribuie articolul

    Comments are closed.