Pola de Oscar: Care să fie cel mai bun film?
Știm că sunt și alte probleme mult mai grave și arzătoare pe lumea asta, mai ales pe la vecini sau chiar și pe la noi, prin Arad, însă nu putem să ignorăm nici evenimentul ăl’ mare din lumea filmului care se apropie vertiginos, în acest weekend. Iar pentru că-i weekend și primăvara ne bate-n ușă, am zis să venim cu o ediție specială de Pola Zilei, „Pola de Oscar”.
Mâine vom veni și cu (deja) tradiționalele Previziuni Special Arad pentru Premiile Oscar, alături de invitați-surpriză, dar nu înainte de a „sonda” și părerea cititorilor noștri, mult mai curioși de Oscaruri decât ai lor.
Ce ziceți, așadar, care va fi câștigătorul nopții de duminică spre luni (după ora noastră), respectiv ce ați prefera? Votați cum credeți, cu încredere! Iată variantele reale de la Premiile Oscar, cu titluri mai puțin reale – date de noi – , dar poate mai potrivite:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)