Podul Decebal se reabilitează cu muncitori invizibili și utilaje parcă plecate la o baie răcoroasă în Mureș

Despre lucrările la Podul Decebal știm deja cu toții. Acestea au început la mijlocul lunii mai și ar avea termenul de finalizare pe data de 3 septembrie. Din păcate, noi cam îndoim de respectarea acestui termen de finalizare, dar putem spune că sperăm ca măcar să se apropie de data de finalizare oficială. Totuși, după aproape două luni de muncă istovitoare, ieri, în 16 iulie, am vizitat șantierul pentru a constata cu ochii noștri situația lucrărilor. Surpriză… sau nu! Liniște pe pod, liniște sub pod, în stânga, în dreapta. La început am crezut că am greșit podul… glumim bineînțeles. Ne-am uitat puțin mai la dreapta și acolo erau doi muncitori care nu aveau nici o legătură cu podul pentru că lucrau la fațada unei case. Podul este închis, se vede că ceva s-a lucrat pentru că indicatoarele există și niște nisip este adunat undeva în drum, dar atât. Nu tu muncitor, nu tu utilaje, nici măcar o sapă uitată pe undeva.
Dar nu vă faceți griji! Chiar dacă muncitorii de la Podul Decebal au avut liber azi, suntem convinși că aceștia vor intra în priză imediat ce apar autoritățile cu camerele de filmat electorale. Știind dinainte că își vor face prezența „șefii”, cu siguranță că la fața locului o să fie o emulație incredibilă, se va lucra cu viteza luminii și munictorii vor fi puși la treabă.
Mai mult de atât, am observat că mai au loc niște lucrări și în fața Colegiului Național „Moise Nicoară”. Ne place să vedem că orașul se zbate să avanseze, să ajungă la nivelul următor, iar acolo am găsit cel mai muncitor dintre muncitori. De ce spunem acest lucru? Pentru că era singurul. Desigur, stătea pe unul dintre utilajele care ar trebui să niveleze pământul, lângă mașina plină de unelte și se uita în telefon, dar măcar era prezent. Și-i acordăm și circumstanțe din cauza căldurii. Dar atât.
Am sunat la Primăria Arad ca să fim siguri că muncitorii nu au nici o vină și pur și simplu nu și-au început încă ziua de lucru. Fără să vă ținem prea mult în suspans pentru răspunsurile primite de la cei care ne-au răspuns la telefon, vă spunem că angajații Palatului Administrativ habar nu aveau de ceea ce se petrecea pe pod. Am vorbit în total cu trei persoane din diferite departamente. Una ne-a trimis la cealaltă și cealaltă la a treia. Oricât de frumos ne-au vorbit nu putem să nu vă spunem că acestea nu știau nici măcar cine se ocupă de lucrări, deci la întrebarea „are este programul de lucru al muncitorilor ce se ocupă de Podul Decebal?”, nici măcar să nu vă gândiți că am primit răspuns. O fi știind cei de la Tehnodomus, firma care lucrează la pod, însă nici aceștia nu-s de găsit.
Reluăm puțin ce am spus la început și menținem sus și tare că Podul Decebal nu va fi finalizat la timp, dar nu se știe niciodată, poate ne trezim cu vreo surpriză fiindcă e an electoral.
Comentariile portalului
"Dumnezeu nu caută binele făcut, ci scopul pentru care a fost făcut." citat din Sfântul Ioan Damaschin - "Men at War" Ernest Miller Hemingway credea că sensul (...)
Foarte frumos review! O încantare... chiar dacă critica e negativă. Mi-ati stimulat interesul de a vedea filmul.
Ce mai vreți si voi pretentiosilor?! Sa aveti curent normal ??? Se îngrijesc “ băieții deștepți “ pentru asta ! Voi sunteti buni pentru plata ! Jigodiilede la “pnl” “”psd” (...)